Dușmanii lui Bin Laden

Administrator

Un grup de elevi de la Școala „Dimitrie Ghika” din Comănești au parte, în aceste zile, de una dintre cele mai interesante experiențe din viața lor. Prin intermediul unui proiect urmărit de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, cei trei elevi comăneșteni au șansa să împărtășească întregii lumi părerile pe care le au despre terorism și modul în care poate fi el stîrpit definitiv de pe suprafața pămîntului. „Este cel mai groaznic lucru de pe lumea aceasta”, spune, plin de convingere, Alexandru Pristav, băiatul care, alături de alți doi colegi de ai săi, Sergiu Banu și Răzvan Năstase, trudește de cîteva luni bune la acest proiect. Sprijiniți de diriginta lor, Lavinia Vărăreanu, cei trei băieți, elevi în clasa a VII-a B la Școala „Dimitrie Ghika” din Comănești, au izbutit pînă acum să facă și un site în care să își prezinte ideile pe care le au atît despre pace, cît și despre alte probleme cu care se confruntă lumea contemporană. „Proiectul nostru – spune Lavinia Vărăreanu – se numește «Doors to diplomacy (Uși spre diplomație)» și este înscris într-un concurs la care participă mai multe școli din diverse țări ale lumii înscrise în circuitul Global School Net. Realizarea paginii de Internet reprezintă doar una dintre etapele proiectului care urmează să fie evaluat, pînă la începutul lunii următoare, de alte școli implicate în program. Competiția este destul de grea, însă și miza este una pe măsură. Copiii din echipa cîștigătoare au șansa să obțină cîte o bursă de 2.000 de dolari plătibilă pe toată perioada școlarizării”. Pentru cei trei elevi implicați în proiect, experiența căpătată în aceste luni este una cît se poate de folositoare. „Am construit singuri, în cadrul acestui proiect, o pagină web ce poate fi accesată la adresa http://laviniav.lx.ro/comanestidoorstodiplomacy/index.htm. Dincolo de faptul că ne-am perfecționat limba engleză, am învățat multe noțiuni de programare despre care am citit pînă acum doar din cărți”, conchide Sergiu Banu. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.