Punctul pe „i”

Partidul și Creatorul Unic

* Ortodoxismul, catolicismul și protestantismul
– sfînta treime a creștinismului

Istoric vorbind, creștinismul originar era o concepție unitară și tot mai acceptată în spațiul păgîn al Imperiului Roman și, ulterior, în Răsăritul Europei. După schisma de acum aproape o mie de ani creștinismul a început să meargă în două picioare: unul est- răsăritean ortodox și unul occidental catolic. Dreapta învățătură (traducerea celor doi termeni grecești „orthos” – drept, adevărat și „doxa” – învățătură) era deja în concurență cu credința universală („kathța”) prin trimiteri la Iisus Cristos (de unde și denumirea de creștinism) și mai mari sfere de influențe, mai mulți adepți cotizanți și mai multă liniște politică în jur. Reformarea creștinismului de către oameni mai liberi în cuget(are) a generat și cel de-al treilea picior al creștinismului: protestantismul. Actualmente, creștinismul mondial este alcătuit din creștinismul premodern (ortodoxismul), creștinismul modern (catolicismul) și creștinismul postmodern (protestantismul).
În altă ordine de idei, cele trei ramuri ale creștinismului corespund celor trei persoane ale Sfintei Treimi: în primul rînd, ortodoxismul premodern este materialist (substanțialist), folosindu-l pe Iisus ca dovadă materială a existenței lui Dumnezeu. Paradoxal, dar explicabil în alți termeni, ortodoxismul este zona cea mai săracă material a creștinismului, poate tocmai pentru că se rezumă prea mult la materialitatea lui Iisus. În al doilea rînd, catolicismul modern este bazat pe dinamismul energetic al Sfîntului Duh, fiind, sub aspect real, premergătorul și declanșatorul capitalismului industrial (căruia Weber îi atribuie ca ferment real și spiritual – protestantismul). Lumea catolică este lumea capitalismului incipient, industrial, energ(et)ic și dinamic. Nu este de neglijat faptul că spiritul protestant a dinamizat și el capitalismul modern, dar l-a și negat și l-a transformat în capitalism postmodern, numit de marele Peter Drucker postcapitalism. (În treacăt fie spus, măcar ar trebui amintit că celebrul guru mondial al managementului, Peter Drucker, a murit în noiembrie trecut la vîrsta de 97 de ani, în timp ce era editorialist săptămînal al unui mare cotidian american, fapt care la noi a trecut neobservat). În fine, capitalismul postmodern, actual (vizibil îndeosebi după 1950 în SUA) este unul marcat de protestantism, adică de societatea informației și de economia bazată pe cunoaștere. Țările cele mai dezvoltate ale lumii creștine au în componența lor arii mari de gîndire creștină protestantă. Așadar, cele trei persoane ale Sfintei Treimi (Fiul, Sfîntul Duh și Tatăl) corespund celor trei ramuri ale creștinismului, dar și celor trei elemente structurale fundamentale care alcătuiesc existența cosmică: substanța, energia și informația. Ortodoxismul creștin premodern este axat pe Fiul și pe dimensiunea materialist-substanțialistă a existenței, catolicismul creștin modern este axat pe Sfîntul Duh și pe dimensiunea energetică a existenței, iar protestantismul creștin postmodern este axat pe Dumnezeu Tatăl și pe dimensiunea informațională a existenței. Întrebarea e: cum ar putea fi armonizate cele trei ramuri ale creștinismului atît timp cît ele au și o motivație istorică semnificativă? Răspunsul nu e simplu, iar odată găsit nu e simplu de aplicat. Ecumenismul creștin este una dintre soluții, dar am mai arătat că reprezentanții celor două ramuri creștine prezente la o dezbatere publică au excelat prin a-și evidenția specificul, estompînd ceea ce au realmente în comun. Cred că aici se poate vorbi deja despre politici confesionale, despre teorii economice ale cultelor și despre o etică a oricărei credințe.
Din păcate, diferențele între cele trei ramuri ale creștinismului sînt reale și vizibile. Nu voi vorbi aici despre lipsa băncilor în bisericile creștine (pentru că, probabil, la începuturi, slujbele erau mai scurte, ori pentru că, între timp, populația a sporit peste capacitățile de adăpostire ale lăcașului ortodox), despre puterea economică a credincioșilor din fiecare ramură (tradusă în termenii marxismului dogmatic „decalaje economice”) sau despre lipsa de toleranță cu care-i tratează îndeosebi ortodocșii pe protestanți. Voi reda doar rezultatul unui sondaj „pe stradă” făcut de un reporter al unui post de radio creștin ortodox (jurnalist prea sincer și prea nonconformist pentru gîndirea dogmatică ortodoxă). Tema sondajului era să se afle definițiile date de ortodocși, de catolici și de protestanți propriilor lor credințe, urmînd ca apoi redacția să ofere răspunsurile corecte, de dicționar. Partea mai neplăcută pentru reporter, dar și pentru postul de radio, a fost aceea că rezultatele sondajului au arătat că cei mai cunoscători/informați erau tocmai reprezentanții protestantismului, adică cei care propovăduiesc crearea societății informației și a economiei bazate pe cunoaștere. Materialiștii ortodocși nu știau ce înseamnă ortodoxie, dar au subliniat comportamentul social reprobabil al preoților lor, iar catolicii au fost, evident, la mijloc, știind aproximativ cum se definește catolicismul și avînd o atitudine mai respectuoasă față de preoții lor.
O concluzie sub formă de întrebare: la ora de Religie care dintre cele trei ramuri ale creștinismului va fi promovată și considerată ca fiind cea mai creștină și mai adevărată? Aș înclina să dau un răspuns (riscant), deși oarecum motivat. Voi spune doar că ortodoxia, pe o scară a timpului, reprezintă trecutul, catolicismul prezentul și protestantismul viitorul. Dar, cum toate sînt relative, cred că doar o formă creștină concentrat ecumenică ar putea reprezenta poziția de pe care să fie difuzat creștinismul în mințile tinerilor, deoarece timpul nu poate fi înțeles în afara celor trei dimensiuni care îl definesc. Desigur, dacă mai rămîne valabilă realitatea zilelor noastre, aceea că școala din România și biserica creștină se interferează permanent. Dacă situația se perpetuează, nu-mi rămîne decît să sugerez ca Minsterul Culturii și Cultelor să devină o substructură în cadrul Ministerului Educației și Cercetării. Dar ce te faci cu realitatea că mai există în lume și alte religii? Mai este, oare, Dumnezeu Creatorul Unic a tot ce există, sau asta depinde de partidul aflat la putere? (Catinca PIPER)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!