„Progresul poate fi nociv vieții spirituale și sociale”

Materialismul, egoismul, consumismul, înțelegerea falsă a vieții sexuale, ideea că totul este permis, sînt cîteva dintre bolile cele mai grave cu care se confruntă oamenii în momentul de față. Sau cel puțin aceasta este opinia preotul Isidor Dîscă, decanul romano-catolic de Bacău. „Lumea este bombardată de mass-media, îndeosebi de televiziune și internet, pe care dacă nu le folosești pentru progres, pot deveni în orice clipă o cauză a regresului. Acum, accentul se pune pe a avea, a domina, a stoarce toate plăcerile vieții, permise și nepermise și se neglijează părțile esențiale ale vieții”, a afirmat decanul catolic. Zgîrcit la vedere, decanul catolic se zbate foarte mult pentru comunitatea pe care o păstorește și își dorește să facă tot ce stă în putință ca viața spirituală a comunității să meargă mai bine. „Avem foarte mult de muncă. Parohia «Sfîntul Nicolae» este foarte mare și nu se poate păstori bine fără un efort deosebit. Trebuie să mai facem niște biserici pentru că o parohie trebuie să aibă în jur de o mie de familii pentru a se putea face misiune. Aceasta, deoarece preotul este părintele credincioșilor, care trebuie să-i cunoască pe toți oamenii, cu problemele și necazurile lor”, a specificat preotul Isidor.

Timpurile s-au schimbat

Cu siguranță că ambițiile sale se vor concretiza în viitor. Decanul Isidor Dîscă a fost un luptător încă din copilărie. „M-am născut la 12 septembrie 1953, în satul Tețcani, comuna Gherăiești, județul Neamț, într-o familie cu șapte copii, dintre care eu eram cel mai mic. Am simțit chemare către preoție încă din copilărie, fiind ministrant, adică ajutător de preot, în satul natal. Atît de atras am fost de slujirea lui Hristos, încît mă jucam acasă cu ceilalți copii de-a preotul și biserica. Ne îmbrăcam cu cearșafuri, eu mă urcam pe un scaun, pe care îl consideram amvon, și vorbeam celorlalți. Săvîrșeam chiar slujbe precum botezul sau nunta. Era frumos”, și-a amintit actualul decan.
Despre viața de familie din acele vremuri și pregătirile de sărbători, preotul Dîscă nu are decît cuvinte de mulțumire. „Era o pregătire mult mai consistentă, pentru că și familia era mult mai unită. Nu erau părinții plecați din țară, ci eram acasă cu toții: copii, părinți și bunici. Nu se putea concepe ca un membru al familiei să nu se spovedească, să nu meargă la biserică! Era și atmosfera mult mai curată. Noi, copiii, munceam, ajutam părinții, ne jucam, mergeam la biserică și nu eram reținuți de televizor ca cei din ziua de astăzi. Acum e o schimbare totală față de ceea ce era pe atunci”, ne-a povestit el. Deși erau nouă membri ai familiei, decanul Dîscă își amintește că niciodată nu erau probleme cu hrana, așa cum se plîng părinții din vremurile de astăzi. „Cînd eram copil, tăiam un pui și mîncam toți cei nouă ai casei din el. Și nu eram nefericiți, cum se întîmplă în familiile de azi”, a mai zis preotul. După părerea sa, nu hrana este principala problemă a tinerelor familii, care nu vor să aibă mai mult de unul, doi copii în ziua de azi. „Nu atît lipsurile, cît comoditatea îi face pe părinții de acum să nu mai accepte copiii. Nu vedeți că mai degrabă preferă să crească niște cîini decît copii”, a mai spus decanul Isidor

Admis la Seminar fără știrea tatălui

înconjurat de dragoste și credință în sînul familiei, el s-a decis singur să urmeze în viață calea lui Hristos. Și își amintește cu zîmbetul pe buze cum s-a înscris la Seminarul Teologic fără știrea tatălui. „Cînd am crescut, tata nu mi-a dat voie să mă duc la Seminar, pentru că nu aveam bani. Am dat admitere fără știrea lui, am reușit să intru și am absolvit Seminarul Liceal la Iași între 1969 – 1973. A fost greu, dar m-au ajutat frații mei. După aceea, între 1973 – 1979, am urmat cursurile Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași”, ne-a povestit el. După zece ani de școală teologică, tînărul Isidor și-a dat seama că vocația lui a rămas cea de preot. Adică, să trăiască singur în mijlocul comunității, avînd ca sprijin doar ajutorul și iubirea lui Dumnezeu. „Omul e chemat de Dumnezeu la iubire. Dar să fie o iubire adevărată. Preotul catolic nu are familie și, totuși, are familie, întreaga sa parohie. Satisfacțiile și bucuriile unui preot care își canalizează simțurile spre iubirea lui Dumnezeu sînt mult mai mari decît își poate închipui cineva. Dar trebuie să ai vocație”, a spus preotul Isidor Dîscă. La 29 iunie 1979, în ziua serbării Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a fost hirotonit preot de către episcopul Marton Aron de Alba Iulia. „âmi amintesc că aveam multe emoții, iar principala dorința, ca și astăzi de altfel, era să-i fiu fidel lui Hristos pînă la moarte”, a zis decanul de Bacău. A urmat cariera preoțească trecînd prin parohii dintre cele mai diferite. A început ca preot la Butea (jud. Iași), după care și-a lăsat amprenta de păstor și ctitor pe la Hălăucești, Vaslui, Bîrlad, Slănic Moldova, oprindu-se în 1999 la Bacău. Pe unde a slujit nu a avut liniște, fie refăcînd, fie construind biserici. A urmat contactul direct cu viața de parohie. între 1979 – 1981 a slujit la Butea, județul Iași. De atunci datează și primele amintiri legate de serbarea învierii Domnului, în calitate de preot. N-a fost așa cum, probabil, și-ar fi dorit. „Prima sărbătoare a învierii Domnului? A fost destul de greu, pentru că am stat la spovadă de dimineață, la ora 6.00, pînă la ora 12.00, iar după amiază, din nou, de la ora 15.00, pînă la miezul nopții. Am muncit mult, dar a fost și frumos. Cînd vine un om la tine, împovărat cu griji și probleme, iar tu, ca preot, îi dai un sfat bun, o dezlegare, și el pleacă fericit, este extraordinar”, ne-a povestit decanul Isidor.
între 1981 – 1983 a fost vicar parohial la Hălăucești, după care, pînă în 1990, a oficiat slujbe ca preot în Vaslui. Aici a întîmpinat și cele mai multe greutăți în calitate de preot. „în Vaslui am reușit să măresc biserica, fără autorizație de construcție. Era prin 1987. Mi-a fost teamă la un moment dat, ca cei de la conducere să nu dărîme biserica”.

Spovedania este ca un duș pentru suflet

Tranșant, fără a se eschiva, el a povestit cum a fugit la Iași, la Episcopie, sau cum a oferit mici atenții celor din conducere. „Din fericire, erau și oameni cumsecade la putere. Mă duceam noaptea, cu o șapcă pe cap și cu ochelari de soare, la cei din conducerea muncipiului, pentru a nu fi recunoscut de securitate. âmi dădeam un nume fals, mă duceam la ușa lor, mă recunoșteau, mă primeau în vizită și le dădeam diferite atenții: un pachet de cafea, unul de țigări, diferite lucruri pe care ni le aduceau și nouă credincioșii care lucrau prin țări străine. Am scăpat cu o amendă de 3.000 de lei. Era puțin, dacă ținem cont că ar fi putut dărîma biserica la care s-a muncit atît de mult”, ne-a povestit decanul Isidor. Vremurile s-au mai schimbat, iar în 1990, a ajuns preot la Slănic Moldova. Și aici a înălțat un lăcaș de cult din lemn de paltin și cireș. „Cred că e cea mai frumoasă biserică”, a opinat decanul de Bacău.
Din 1999 a sosit la parohia „Fericitul Ieremia” din Bacău, pe care a sfințit-o anul trecut, în vară. S-a mutat la „Sfîntul Nicolae”, unde se luptă pentru comunitatea deloc mică pe care o are de păstorit. „Aici lucrăm opt preoți: patru pensionari, trei preoți vicari și cu mine. în fiecare duminică facem cîte șapte Liturghii, iar ceilalți stau la spovezi. Omul trebuie să spovedească cît mai des. Nu doar de Paști și de Crăciun. Cînd te-ai prăfuit faci un duș. Spovada este un duș pentru suflet. Te speli cînd ai sufletul pătat de păcate”, a opinat decanul de Bacău.

Viață de preot catolic în mileniul III

Isidor Dîscă nu regretă nici o clipă că a urmat calea slujirii lui Dumnezeu. „Este o misiune frumoasă în aceste vremuri cînd oamenii sînt bombardați din toate părțile de mijloacele de informare în masă, dintre care unele fiind mai puțin prielnice sufletului. Bombardați și de consumism, credincioșii au nevoie de cineva care să le vorbească despre Dumnezeu. S-a ajuns ca numai Biserica să prezinte lucrurile frumoase și trebuincioase de care sufletul omului are nevoie. Omul are nevoie de Liturghie, are nevoie să nu se contamineze cu ceea ce se vîntură prin lume ca fiind fericire”, a afirmat decanul Isidor.
Dincolo de sfaturile și îndemnurile pe care le adresează de la amvon, în calitate de păstori de sufletele, preotul Dîscă recunoaște și dificultățile acestei vieți. „Este și greu să fii preot. Ai misiunea de a apăra valorile fundamentale ale omului și ale vieții spirituale. Atracția către păcate afectează în primul rînd copiii, tinerii, într-un cuvînt familia. Iar o familie fericită trebuie să aibă o temelie puternică, să nu o distrugă nimeni. Iar aceasta este Dumnezeu. Nu poate fi o familie adevărată fără credință. E trist că vezi puțini tineri care mai păstrează fecioria, această frumoasă floare a tinereții, pînă la altar. âi întreb mereu: dacă ar avea o floare, ar arunca-o în noroi, ar murdări-o, sau i-ar purta de grijă? Și, dîndu-mi răspuns, încerc să-i conving de adevăratele valori ale vieții”, a mai spus decanul Dîscă. Chiar dacă dificultățile sînt multe, preotul Isidor Dîscă este optimist. „Pe cei care greșesc îi îndemnăm să mediteze la ceea ce fac. Sînt lucruri care te amăgesc că sînt plăcute, dar care au urmări tragice. Le spunem tinerilor toate aceste lucruri și încercăm să-i îndemnăm la lectura Bibliei, dar nu ca pe un roman. Lectura este un lucru esențial în formarea tinerilor. Spune-mi ce citești, ca să-ți spun cine ești. La slujbele de zilele trecute, au venit foarte mulți tineri. Ceea ce ne face să sperăm că lucrurile se vor îndrepta. Noi ne gîndim că Dumnezeu este cel care dirijează și trăim cu speranța că oamenii își vor reveni”, a mai spus preotul Isidor. (Ionuț BARBU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!