Peste o sută de mii de suflete, cît numără Biserica Romano-Catolică din județul Bacău,au serbat învierea Domnului, în seara de sîmbătă, 15 aprilie. Cu solemnitate și fast, specifice acestei zile sfinte pentru comunitatea catolică din întreaga lume, preoții și credincioșii s-au adunat, în jurul orei 21.00, la lăcașurile de cult pentru a serba. La catedrala „Sfinții Petru și Paul”, situată în centru Bacăului, peste o mie de oameni s-au strîns să ia lumină. „După o lungă perioadă de post și austeritate, după o săptămînă în care în fața ochilor noștri s-a derulat drama Calvarului, o explozie de lumină, bucurie și speranță ne face parcă să ne frecăm ochii incapabili să perceapă marele eveniment pe care îl trăim: învierea Domnului nostru Isus Cristos. Vă doresc, dragii mei credincioși, un Sfînt Paști fericit și binecuvîntat”, a spus preotul decan Isidor Dîscă. în acest an, solemnitatea Paștelui coincide cu aniversarea papei, care, pe 16 aprilie, a împlinit 79 de ani. Trei zile mai tîrziu, pe 19 aprilie, va fi și prima aniversare a pontificatului său. (Ionuț BARBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.