Jurnalul unui outsider

Capul de zimbru

Ioan NEACȘU

Domnii Emil Hurezeanu și C.T. Popescu au avut ideea de a oferi, în emisiunea lor televizată, un film de Lucian Pintilie -„Tertium non datur” – realizat după „Capul de zimbru”, o povestire de Vasile Voiculescu. Ecranizarea făcută de regizorul român este exemplară; fiecare cadru poate servi drept exemplu de cum se face un film. Filmările din unghi fix, geometria compoziției plastice a fiecărui cadru, spațiul de joc auster, cu paie pe jos și fără ușă, totul este perfect. Chiar și plasarea poveștii vara, care permite schimbarea finalului: timbrul nu mai este aruncat în foc, ci este aprins cu bricheta, conduce la o soluție cinematografică de mare expresivitate. Nu are dreptate C.T. Popescu atunci cînd o critică, deoarece flacăra timbrului proiectată pe un fundal neutru este lumînare și rug în același timp, încheind cum nu se poate mai bine o poveste sublimă și tragică despre onoare, dar de fapt despre destinul nostru ca popor.
Povestirea lui Vasile Voiculescu a figurat un timp în programa școlară, am predat-o și eu, dar trebuie să recunosc faptul că nu mi-a trecut prin cap niciodată să o interpretez din perspectivă imagologică, așa cum făceam atunci cînd vorbeam despre „Zodia cancerului”, de exemplu. Iminenta noastră intrare în Uniunea Europeană i-a făcut pe distinșii ziariști să comenteze mai ales acest lucru: cum ne văd alții pe noi, în cazul de față cei doi ofițeri nemți, care-i imaginea noastră în Europa și în lume. Oricîte albume despre eterna și fascinanta Românie am difuza, oricît am încerca să arătăm lumii cine sîntem noi, imaginea noastră nu va fi niciodată cea pe care o dorim, ci străinii vor avea mereu în minte imaginea lor despre români și România. Cum funcționează misterioasele mecanisme ale inconștientului colectiv la realizarea acestei imagini nu știm, dar este suficient să ascultăm bancuri cu evrei, cu țigani, unguri, olteni sau moldoveni pentru a vedea că mentalul colectiv realizează asemenea imagini independent de voința celor care sînt astfel portretizați, chiar și independent de voința celor care portretizează. În filmul făcut de Lucian Pintilie românii sînt văzuți murdari și servili, ei fac curat doar cînd știu că vor avea oaspeți străini, mănîncă fasole și le oferă doar celor doi nemți carne de iepure, dar mai ales au un comportament de slugă, deși au o educație egală, chiar mai bună ca a oaspeților, deși sînt mai nobili și ar trebui să fie tratați cel puțin de la egal la egal. Timbrul „cap de zimbru” – un simbol al nobleței autentice, este vînat și în cele din urmă cumpărat de ofițerul neamț care se mîndrește cu el, pe cînd ofițerul român îl are moștenire și-l poartă ca pe un talisman. Pentru el timbrul nu poate fi prețuit în bani și gestul final al arderii timbrului poate fi în multe feluri interpretat. Noblețea poate fi deținută prin bani – timbrul din America, ea poate fi și vînată, sau furată – timbrul neamțului, dar „terțium non datur”, noblețea autentică nu este recunoscută. Mentalitatea asta a regizorului este și mentalitatea românilor: de frustrați, iar de aici pînă la mentalitatea de slugă, gata oricînd să se dezvinovățească pentru tot ce se întîmplă – n-am făcut eu, n-am furat eu!… – nu-i decît un pas. Constantin Noica spunea, într-o conferință radiodifuzată, că românul – pentru a avea conștiința de stăpîn – trebuie să devină proprietar, deoarece „doar proprietatea poate da independența morală și încrederea în sine a stăpînului”. Citîndu-l pe Bălcescu, marele filosof zicea: „…neamul nostru se ridică de la robie pînă la conștiința de stăpîn, pînă la demnitatea, drepturile și răspunderile stăpînului. A avea conștiința de stăpîn – iată ce nu ne-a învățat întotdeauna istoria, în cutremurătoarea ei desfășurare. Un tip de român cu conștiință de stăpîn era năzuința lui Bălcescu. De ce n-am spune? Ea este încă marea noastră năzuință. Spre a avea conștiință de stăpîn trebuie să fii sigur pe drepturile tale și gata să lupți pentru ele: să fii permanent treaz; conștient de o misiune și nemulțumit că nu ești întotdeauna la înălțimea acelei misiuni”.
A ne ridica de la conștiința de slugă la conștiința de stăpîn este încă marea noastră năzuință… Baza acestei conștiințe este proprietatea, cum observa Bălcescu. Atunci cînd, după filmul lui Lucian Pintilie, afli din jurnalul de actualități că în România s-au rezolvat doar 1,5 la sută dintre cererile de retrocedare a proprietății înțelegi de ce mentalitatea de slugă va mai dăinui mult timp, iar nemții din toată Europa nu vor avea prea repede prilejul să-și schimbe imaginea pe care o au acum despre noi. Cine-i de vină?timbrului proiectată pe un fundal neutru este lumînare și rug î

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!