Lustrație fără… lustru

Legea lustrației este o poveste – inițiată, votată (dacă va fi), promulgată (posibil), respinsă, sau nu (cine să știe?!) de Curtea Constituțională. Indiferent de ceea ce se va întîmpla cu ea, legea tot o poveste va rămîne; frumoasă pentru unii, dătătoare de coșmaruri pentru alții. Dar cine este Povestitorul? După umila mea părere, cred că Naratorul este, în acest caz, Poporul. Cică în decembrie ’89 n-ar fi fost revoluție – așa cum susține că ar fi fost mentorul epocii actuale – domnul Ion Iliescu. Unii zic că ar fi fost, alții susțin contrarirul. Eu cred că dacă ar fi fost, zice-se, revoluție, lustrația ar fi început și s-ar fi aplicat instantaneu, și nu pentru o anumită perioadă, ci pentru totdeauna. Deci: dacă lustrația ar fi fost însăși revoluția, atunci încă din decembrie ’89 țara n-ar fi fost condusă spre capitalism de către „linia a doua” de activișit și securiști, ci de către oponenții acestora. Este adevărat, activiștii pcr, utc, precum și mai-marii sau mai-micii securiști – s-au dovedit experți în finanțe, mai bine-zis în inginerii financiare și strategii de tot felul și, evident, în mineriade și devalizări de bănci. Dar Poporul – nu și nu! Tot el a votat, în luna mai 1990, în proporție zdrobitoare, în favoarea celor pe care i-am citat mai sus; asta pentru că Poporul este la fel de suveran atît în comunism, cît și în capitalism. Iar el, Poporul, este cel care nu a vrut cu nici un chip lustrație. Unii afirmă că nu a știut ce face, că nu avea educație și conștiință politică. După atîția ani de „Cîntare a României” poporul era superpolitizat. Din istorie știm, de pildă, că poporul german l-a adus pe Hitler la putere prin vot liber și democratic. Alții zic: poporul a știut foarte bine ce face, dar – milos și omenos după cum este, cred că a judecat astfel: săracii de activișit și securiști, cît de boierește au trăit ei în comunism!; cum să cadă ei din funcții și să trăiască la fel cu oamenii de rînd?!; ia să-i punem noi tot pe ei, șefi, să rămînă în continuare, să trăiască boierește și în capitalism, dar și în vecii-vecilor! Cică așa ar fi judecat poporul, care ar mai fi zis, în încheiere: amin!
Dacă a judecat astfel, atunci să-i fie cum îi este, pentru că bine nu poate să-i fie cu o astfel de judecată. Cum a judecat, cum n-a judecat – a făcut după cum bine știm. Iar acum, la mai mult de 16 ani de la data la care activiștii și securiștii l-au lustrat pe Ceaușescu, s-au trezit unii care ar vrea să-i lustreze pe „lustrangii”. Să-și mai pună aceștia pofta-n cui! – se pare că zice în continuare Poporul care, susțin unii, este îngrijorat. Dacă o mulțime de posturi în administrație, de la nivelul comunelor la cel al orașelor și pînă la administrația centrală vor rămîne vacante, atunci acele posturi vor trebui ocupate de către alții, adică de către oamenii simpli. Dar, vai de noi, cum să se întîmple așa ceva?! Cum să renunțe o mulțime de oameni simpli la salariul minim pe economie, cum să renunțe la tot felul de umilințe, cum să renunțe la șomaj pentru a putea ocupa acele posturi?! Se poate așa ceva?! Nici în ruptul capului! Dar ce să mai zicem de posturile rămase vacante la nivelele de conducere – în partide, în ministere, în Poliție, în Armată, în serviciile secrete! Să ocupe, cumva, tinerii aceste posturi, alături de alți oameni capabili, dar care nu au fost activiști?! în nici un caz – pentru că, așa se zice – nu au experiență! Zilele trecute am auzit un povestitor popular, un „rapsod” care istorisea despre faptul că un „Stîlp al Puterii” a ieșit la pensie pe la vîrsta de 45 – 50 de ani, adică la vîrsta la care oamenii obișnuiți mai au încă 15 – 20 de ani de muncit pînă să se bucure de acest drept – și omului în cauză i s-a calculat o pensie lunară de 25 de milioane, i s-au dat „salarii compensatorii” de 400 de milioane și, fiind încă în putere, s-a angajat imediat la o societate comercială, de unde mai ridică alte 17 milioane de lei lunar. Iar după cum spun alți „rapsozi”, personajul nostru – cît se poate de real și avînd la bază „Dreptul”, va putea să se angajeze și în Justiție ca procuror sau judecător, bineînțeles beneficiind și de o retribuție corespunzătoare. Ce mai poți zice după așa ceva?! Doar că Poporul, îngrijorat de soarta activiștilor și securiștilor, preferă să facă – cred unii – același lucru pe care-l face încă din decembrie ’89: să se lustreze necontenit pe sine însuși! (Gheorghe CHIȚIMUȘ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!