Guvernul a dat aprobat ieri, 18 aprilie, procedura de omologare a produselor de protecție a plantelor în vederea plasării pe piață și a utilizării lor pe teritoriul României, armonizată cu Directiva Consiliului Europei privind plasarea pe piață a produselor de protecție a plantelor. Prevederile acestei hotărîri vor intra în vigoare la data aderării Romîniei la Uniunea Europeană. Începînd cu această dată, în România va începe procesul de reevaluare a tuturor substanțelor active și a produselor de protecție a plantelor existente pe piață în vederea omologării conform procedurii europene.
Pentru a facilita desfășurarea procesului de reevaluare și pentru a veni în sprijinul solicitanților, Direcția Fitosanitară intenționează să întocmească un plan pe baza căruia vor fi depuse dosarele substanțelor active și ale produselor de protecție a plantelor. În vederea întocmirii planului mai sus menționaț deținătorii omologării vor înștiința Direcția Fitosanitară, pînă la data de 31 mai 2006, cu privire la produsele de protecție a plantelor omologate care vor fi menținute pe piață după data aderării Romîniei la Uniunea Europeană.
Protejarea culturilor agricole împotriva bolilor, dăunătorilor și buruienilor constituie unul dintre factorii esențiali pentru obținerea unor producții ridicate la hectar și de o calitate superioară. Utilizarea corectă a produselor de protecție a plantelor reprezintă o verigă importantă în cadrul tehnologiilor de cultură.
În scopul reducerii riscului pentru sănătatea oamenilor, a animalelor și a mediului pe care îl implică utilizarea necorespunzătoare a produselor de protecție a plantelor, a fost necesară reglementarea omologării și a controlului oficial al comercializării și a utilizării acestora. Astfel, pentru alinierea procedurii naționale de omologare a produselor de protecție a plantelor la cea comunitară a fost armonizată legislația națională cu reglementările Uniunii Europene. (Petru DONE)tea oamenilor, a animalelor și a mediului pe care îl implică uti
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.