Cap limpede

Asaltul quadraților

Mihai BUZNEA

Ziarul băcăuan e un căpcăun care înghite continuu, dar nu se satură niciodată. Ritualul profesional cotidian al redactorilor e unul de rutină: proiectare-documentare-redactare, un perpetuum mobile care te-nvîrte și te răsucește și din care n-ai cum să scapi din moment ce ai acceptat jocul. Nu te lasă secretarii de redacție, tartorii care nu știu decît să ceară: am nevoie de atîția quadrați, repede, că nu pot închide pagina. Trebuie să te ai bine cu „statul major”, fiindcă altfel scrii pentru… gazeta de perete; vorba vine! Mereu ești atenționat: producția editorială are doar două adrese: ziarul sau coșul de gunoi; tu alegi unde să ajungi… Mai rar ajungi la cea de a doua destinație, e nevoie de mult material, dar ți-o amintesc doar ca să te capaciteze, să te „țină în priză”. Cu toate astea se lucrează cu plăcere, în armonie, nu mă așteptasem să întîlnesc aici un spirit autentic de camaraderie pornind de la însuși redactorul șef Dumitru Mitulescu, cel care a păstorit redacția timp de aproape 15 ani. Una era vorba lui atunci cînd ne trimitea la treabă: pe cai și dați-i bice! Plecam la „echitație” călărind trenuri, autobuze, mașini de ocazie. în toate cele patru puncte cardinale ale regiunii, mai apoi ale județului Bacău. Tot timpul ni-l petreceam printre mineri, petrochimiști, forestieri, constructori, energeticieni, petroliști, în instituții școlare și de cultură, în agricultură, pe stadioane. Subiecte cît să nu le poți cuprinde!; generoase și dintre cele mai atractive, dincolo de temele „angajante” dar pe care nu aveai cum să le ocolești – realizarea planului de producție și „avîntul revoluționar”. Căutam, descopeream și scriam despre oameni și pasiunile lor, despre bucuriile simple pe care le aveau, viața curgea și în afara tiparelor lozincarde, nu doar în interioarele lor supraideologizate. Era prezent, în cam tot ce scriam, un spirit umanizator fervent. Rubrici speciale și generice precum „Profil”, „Se întîmplă la un pas de noi”, „Omul de lîngă tine”, „Pasiuni” erau prezențe diurne ce asezonau paginile și mai atenuau gustul sălciu și senzația de respingere a articolelor „de linie”. Trebuie să păstrăm echilibrul editorial spre a nu ne atrage indiferența cititorilor – ne spunea mereu redactorul șef. Iar numărul acestora era cu adevărat important; la tiraje ce depășeau de multe ori suta de mii de exemplare pe ediție, coeficienții de lectură erau de cel puțin trei ori mai mari, la o populație băcăuană de sub 800.000 de locuitori. Așa că nu era de joacă cu audiența, versus priza la cititori. Asta nu însemna că nu aveam parte și de bobîrnace; atunci, ca și acum, existau cititori satisfăcuți, dar și nemulțumiți, dacă ar fi fost să ne luăm după aceștia din urmă ar fi însemnat să tipărim cîte o variantă pentru fiecare, la fiecare ediție, chiar dacă sloganul/mesajul era cum nu se poate mai clar: ziarul aparține cititorilor și tocmai de aceea trebuie făcut după chipul și asemănarea lor! Porpagandă – ar fi spus un țăran „orientat” de pe la Obîrșia sau Izvoru Berheciului, sintetizînd astfel o întreagă concepție materialist-filozofică a epocii.
Nu lipseau, desigur, nici criticaștrii cu galoane roșii ce se credeau îndreptățiți să dea lecții despre presă, cu toate că niciodată nu simțiseră vreun îndemn de a pune condeiul pe coala de hîrtie, în afara cazurilor în care aveau de „încondeiat” pe vreunul care „mișcase în front”. Erau cei din tagma „muncitorilor cu gura”, adică a celor care vorbeau mult și nu spuneau mai nimic. Unul dintre ei chiar a avut tupeul să afirme, odată, că ar fi capabil să scrie un întreg ziar în doar vreo două ore. I-am cedat imediat scaunul și biroul meu, provocîndu-l să scrie, în două ore, un singur articol de două file. A plecat grăbit, azvîrlind peste umăr: n-am timp acum, poate altădată! Care altădată n-a fost niciodată!
Noi ne continuam confruntarea cu mister Quadrat avînd de scris, săptămînal, cam 15 pagini de manuscris, adică două articole „de problemă”, două note, patru informații, plus o colaborare extraredacțională. De patru-cinci ori mai mult decît un redactor de la publicațiile centrale. Las’ că încă nu a murit nimeni din asta, abia „vă țineți mîna” – ne capacita redactorul șef.
Ce puteai să mai spui?! Avea dreptate!…ă aceștia din urmă ar fi însemnat să tipărim cîte o variantă pentru fieca

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!