Pește de calitate îndoielnică, scos de la vînzare de Protecția Consumatorului

Administrator

Peste 260 de kilograme de pește, sub diverse forme, au fost recent oprite temporar de la comercializare de reprezentanții Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor (OJPC) Bacău, pe motivul că încălcau normele de profil. „Controalele, efectuate în intervalul 10-12 ale lunii curente, cu privire la transportul, păstrarea și etichetarea peștelui ori produselor din pește, preambalate sau conserve, s-au soldat cu 15 sancțiuni, în valoare totală de 3.000 de lei noi”, a precizat directorul Claudiu Balan. Potrivit spuselor sale, principalele abateri depistate de inspectori s-au referit la peștele congelat, vîndut vrac fără a avea vreun element de identificare, precum numele articolului sau al importatorului, țara de origine, data durabilității minimale sau condițiile de păstrare, precum și conserve, sub nume precum Nova Line ori Blue Marine, fără denumirea sau adresa firmei importatoare sau cu cîte două țări de proveniență. Zilele acestea, a mai declarat oficialul, OJPC derulează mai multe acțiuni privind produse utilizate frecvent în perioada Paștelui. (Alin LEANCĂ)t la peștii congelați, vînduți vrac fără a avea vreun element de identificare, precum numele articolului sau al impo

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.