Valori de patrimoniu

Enigma unei pietre de mormînt

La Fichitești – comuna Podu Turcului, într-un loc unde crîngul crește în voie, iar mierlele sînt stăpîne absolute, se zărește bisericuța de lemn „Sfîntul Gheorghe”, ceva mai mare decît o casă țărănească. După „Repertoriul monumentelor istorice”, al lui N. Stoicescu, sătenii au pus mînă de la mînă prin 1763 și au ridicat-o pentru mîntuirea sufletelor. înaintea ei a existat un alt lăcaș de cult, care a dispărut. în ce condiții și împrejurări? Iată ce scrie, cu vădită amărăciune, pe o „Cazanie” de la o altă biserică de lemn, din satul Fîntînele – Motoșeni: „Smeritul și mult păcătosul Ierodiacon Enachentie, dascăl ot Fătăciuni (…); iar cartea aceasta am cumpărat la anii 7261, oct. 12 (1752) (…); în această vreme au făcut și schitul aice la Fătăciuni, dumnealui Ioan Bogdan vel hatman și erau stareț părintele Enochentie Pocrovanul și eu nevrednicul… Dar, să spuiu și pricina mănăstirii încă pe scurt. Cu mulț(i) ani mai înainte de acest vălet 7260 (1752), au fost mănăstire, dar la velet 7219 (1711) când a venit împăratul Moschinescu de s-au bătut cu turcii în Moldova și s-au ars și mănăstirile de tătari, atunce au ars și schitul acesta și au rămas locul pustiu până în acest velet, ce scriu mai sus, au vrut milostivul Dumnezeu s-au făcut acest schit, se scrie mai sus…”.
Așadar, pe unde treceau tătarii lăsau locurile pustii. Așa s-a întîmplat și la Fichitești. în ajutorul obștii sare, mai tîrziu, și boierul Gheorghe Cuza, care deținea „alișverișul lor cu chirii și vii și loc de hrană destul”. Dăruiește bisericii un clopot de bronz pe care va scrie: „Gheorghe Cuza spăt let 1819, mart 20”. Om cu frica lui Dumnezeu, boierul Cuza se pare că a înzestrat-o și cu un „Penticostor” (1805), Apostol (1814), „Tripicar” (1816), „Ceaslov” (1835), „Octoih” (1836) și altele, lucrări care s-au pierdut în negura timpului. Așa de mult a îndrăgit aceste locuri boierul Cuza, încît într-o zi un car cu boi a adus tocmai de la Iași o piatră de mormînt din marmoră. Ar fi vrut ca atunci cînd va închide ochii să-i servească lui drept piatră de mormînt. Deocamdată, se bucura de viață din plin. Mai mult, i se naște și o fată. Dar cea care era „lumina vieții lui” cade răpusă de boală. Poruncește meșterului pietrar să taie placa de marmoră și s-o aducă la dimensiunile unui copil. într-un chenar cu lalele și cu stema Moldovei va fi dăltuită următoarea inscripție: „Supt această piatră odihnește roaba lui Dumnezeu, fiica D. Ioan Cuza și a D. Victoria Cuza, născută Rosăt. S-au născut în anul 1839, septembrie în 23, într-o sâmbătă pe la 10 ceasuri din zi moldovenești, dar nemaivrând Dumnezeu a o mai lăsa în viață mângâierii părinților săi, îmbolnăvindu-se de opestimă și pătimind atâtea dureri nevinovata pruncă s-au și săvârșit cu duhul în anul 1840, decembrie în 30, și a doua zi de Sfântul Vasile s-au și înmormântat la biserica Sfântului Mucenic Gheorghe. Pentru aceasta s-au scris pe această piatră spre aducere aminte aceștii pruncă ce înlăuntru odihnește. Dar, vai câtă jale au avut părinții acestei pruncă nemângăeți plângând precum orecând Rahil plângea pre fii săi, și nu erau asămite plângere, s-au întâmplat și la această nevinovată pruncă, deci lui Hristos să îi rugăm odihnă să-i facă în veci. 1841, febr. 27”.
Să fi venit la această înmormîntare și ruda lor, viitorul domn Alexandru Ioan Cuza? Nu! Alexandru Ioan Cuza era cadet de la 15 septembrie 1837 pînă la 8 februarie 1840, cînd își va da demisia. După 1841, numele boierului Gheorghe Cuza nu mai este menționat la Fichitești în vreun document. Și încă o întrebare se pune: de ce nu este înmormîntat boierul Cuza la Fichitești, alături de „nevinovata lui pruncă”? Iată o enigmă ce rămîne în continuare nedezlegată. (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!