Dan Moței: „Disciplina e prioritară”

Administrator

Imediat după meciul cu Precizia Săcele de miercurea trecută și-a dat demisia, pentru ca să revină la cîrma celor de la Petrolul Moinești după numai cinci zile. Antrenorul Dan Moței (foto) spune că a acceptat să revină numai după ce membrii Consiliului de Administrație al clubului i-au aprobat planurile de curățenie, care au făcut deja prima victimă în persoana fundașului Ionuț Dragomirescu. în plus, alți cinci jucători – Anton, Toma, Chiriac, Jipa și Popa – au primit cîte un ultim avertisment.

Domnule Moței, bine ați revenit la echipă.
Mulțumesc, dar decizia a fost a membrilor Consiliului de Administrație.
Se pare că la Moinești a început revoluția…
E mult spus. Pur și simplu nu am făcut altceva decît să-mi respect principiile pe care le aveam și pînă acum și în care disciplina este primordială. Am mai spus-o și o repet: cred că diciplina și caracterul sînt cele mai importante lucruri. Dacă jucătorul mai are unele mici carențe la anumite capitole, poate recupera, dar caracterul nu ți-l poate schimba nimeni.
A blătuit Dragomirescu meciul cu FC Brașov?
Nu știu și, de altfel, eu personal nu l-am acuzat niciodată pe Dragomirescu de non-combat. Motivul pentru care am renunțat la acesta a fost indisciplina de care a dat dovadă în ultimul timp și întreținerea unei atmosfere mai puțin bune în rîndul jucătorilor. în ceea ce-i privește pe jucătorii care au primit avertisment, motivele diferă de la caz la caz, dar, în principal, se referă la dezinteres în pregătire și indisciplină.
Totuși, ați fost unul din cei care, în timpul pregătirilor de iarnă, l-ați lăudat pe Dragomirescu.
E adevărat, dar atunci Dragomirescu avea gura mare, dar modul în care juca și atmosfera care o creea în lot erau cu totul altele. Și, indiferent de valoare, disciplina primează.
Cei cinci jucători care au primit avertisment sînt în pericol ca, la prima abatere, să plece și ei?
Nu, deocamdată nu se pune această problemă, pentru că asta ar însemna să rămînem fără jucători. Sper însă, ca aceștia să înțeleagă ce trebuie să facă.
Altfel, sîmbătă jucați la Brăila…
Jucăm la Brăila și sper să spargem, în sfîrșit, gheața, pentru că ar cam fi cazul. Sînt convins că ne putem salva de la retrogradare, dar pentru asta trebuie să obținem cîteva rezultate bune în deplasare. (A consemnat Eduard CUCU)

de pus pe raster

Dragomirescu vrea liniște

Dat afară de la Petrolul Moinești, Ionuț Dragomirescu se află, acum, acasă, la Onești unde pregătește botezul fiului său, Aris Matei. „Am luat deja legătura cu domnul Alex Rădulescu (președintele sindicatului jucătorilor, n.r.), care mi-a spus că, momentan, trebuie să aștept o hîrtie oficială din partea celor de la Petrolul și apoi să depun memoriu pentru a deveni jucător liber. în aceste condiții, cred că de abia din vară îmi voi căuta echipă”, ne-a declarat Ionuț Dragomirescu. Altfel, acesta își dorește doar puțină liniște. „Pentru mine Petrolul Moinești este un capitol încheiat definitiv, de aceea l-aș ruga pe domnul Moței să nu mai facă referire, în vestiar, la numele meu. Nu am nimic cu nimeni, dar vreau să fiu lăsat în pace. Eu am fost sacrificat pentru că trebuie să se găsească un țap ispășitor, dar nu știu dacă după șase etape în care am luat un singur punct sînt doar jucătorii de vină” (E.C.)să revină numai după ce membrii Consiliului de Administrație al clubului i-au aprobat planurile de curățenie

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.