Mai marii județului nostru vor să elaboreze o serie de programe cu regiunea Piemonte din Italia. Acesta ar fi primul pas pînă cînd s-ar realiza înfrățirea județului cu această regiune. Deja, italienii au vizitat Bacăul și au pus la punct două programe, prin organizația neguvernamentală „Terra del Fuoco”. Proiectele au două componente de voluntariat, una pe protecție civilă și una pe sănătate. „Pentru ca aceste proiecte să demareze, în luna mai, o delegație din județul nostru, formată din prefect, subprefect și președintele Consiliului Județean va merge la Torino, la invitația omologilor de acolo. Vom avea discuții cu președinții regiunilor Piemonte, Torino, cu primarul din Torino”, ne-a declarat subprefectul Neculai Olaru. Vizita în Italia va avea loc, probabil, în perioada 2-4 mai. Șefii județului spun că vor avea în vedere întîi o colaborare pe proiecte cu italienii și apoi chiar o înfrățire a județului cu regiunile italiene. (Claudiu TĂNĂSESCU)ația omol
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.