Ascensiuni duhovnicești

Administrator

…O energie necunoscută, de factură spirituală

• noutăți despre sfîntul giulgiu al Mîntuitorului n Chipul
lui Hristos pe giulgiul din Torino

Cercetări de ultimă oră ale sindonologiei (știința care studiază un singur obiect) au confirmat elementele menționate în Sfintele Evanghelii despre giulgiul Mîntuitorului. Astfel s-a ajuns la o nouă interpretare a istoricelor evenimente descrise în Sfînta Evanghelie după Matei. De asemenea, probabilitatea ca imaginea de pe giulgiu să aparțină nu lui Iisus, ci unui om obișnuit este de 1 la 250 de miliarde, adică unul din de patru ori întreaga populație a bazinului Mediteranei, însumată între anii 1 și 2 000 e.n.
Pentru a obține noi informații s-a recurs, iată, chiar la fizica nucleară!
Dar, să reactualizăm. După cum se știe, în anul 1578 a poposit la Torino, pentru totdeauna, giulgiul în care Iosif din Arimateea a învelit trupul Domnului și L-a așezat în mormîntul din care avea să aibă loc „învierea cea de-a treia zi”. Actul care a evidențiat caracteristicile suprafirești ale giulgiului a fost fotografierea pînzei de către avocatul Secondo Pia, fotograf de ocazie. Aceasta a avut loc la Torino, în 25 și 28 mai 1898. Sînt două date pentru că prima fotografie a fost greșită; la developare s-a constatat cu uimire că imaginea obținută era una pozitivă! Era perfect vizibil trupul unui om cu ochii închiși, cu urme clare de răni. După 33 de ani, în 1931, italianul Giuseppe Erie execută o nouă serie de fotografii pe peliculă ortocromatică, fiind folosit un filtru galben. Negativul obținut întărește cu și mai mare precizie aceeași imagine pozitivă a unui trup care fusese torturat cu multă cruzime. în 1976 cercetătorii științifici ajung să dovedească tridimensionalitatea imaginii. Amprenta de pe giulgiu relevă un volum și nu doar o suprafață a unui corp. în 1978 se recurge la tehnici din domeniul cercetărilor spațiale pentru a se reconstrui imaginea a două mici monede așezate pe ochi, conform vechilor obiceiuri evreiești. Analiza monedelor localizează în timp evenimentul Răstignirii – erau monede bătute de împăratul roman Tiberius în anul 29. Cu aceleași metode avansate avea să fie descifrat și textul din jurul amprentei capului. El este incomplet. Dar ce s-a păstrat este important: „Nazarineanul… umbră… Iisus… la moarte”.
în concluzie: imaginea de pe giulgiu nu este rezultatul vreunui proces fizic sau chimic cunoscut. J.B. Rinaudo – profesor și cercetător la Centrul de Studii Medicale Nucleare din Montpellier (Franța), consideră că factorul care a acționat a fost o „energie necunoscută, de natură spirituală”, care a dus la o „spargere” a nucleelor de deuteriu prezente în corpul uman și eliberarea a cîte unui proton (hidrogenul obișnuit) și a unui neutron. în anul 2002, cînd s-au efectuat cîteva lucrări de restaurare (de rutină) pe spatele giulgiului – care pînă atunci nu fusese cercetat cu atenție – s-a găsit o bucată de pînză țesută de călugărițe în 1534 pentru a acoperi urmele unui incendiu. Această bucată de pînză fiind îndepărtată cu grijă, a ieșit la iveală un fel de „desen”. Fiind fotografiat, prof. Giulio Panti – de la Universitatea din Padova – a observat o palidă imagine a unei fețe umane. Atunci și-a continuat cercetările cu și mai multă voință de a afla adevărul. Și, într-adevăr, a apărut o nouă față; a doua! Micile deosebiri față de prima au grăbit pe unii să afirme că este un fals, fără să ia în considerare că restul feței era identic și perfect identificabil. Prof. Panti a argumentat că imaginea este imprimată doar în straturile mai superficiale ale țesăturii, și nu în profunzimea sa. Ar fi fost imposibil ca pictorul (falsificatorul!) să fi putut realiza o asemenea „performanță”! Dimpotrivă, un arheolog expert în textile a certificat că pînza datează din secolul I (d. Hr.), iar un alt expert – Mechtild Flury Lemberg – a descifrat în țesătură modul de lucru – „trei la unu în formă de os de pește”, caracteristic pentru perioada lui Iisus. Țesătura este asemănătoare cu cele găsite pe locul fostei fortărețe Masada, distrusă de romani în anul 76 d.Hr.
Giulgiul nu este singura relicvă sacră cu puteri supranaturale. Mai puțin cunoscut, dar la fel de bine păstrat și cercetat este și „Vălul Sfintei Veronica”. Potrivit Sfintei Tradiții, Sfînta Veronica a făcut parte din grupul femeilor mironosițe care L-au însoțit pe Iisus atunci cînd Fiul Omului își ducea crucea pe drumul Calvarului. Cînd Domnul Hristos a căzut sub povara crucii, Sfînta Veronica a ieșit din mulțime și a șters sîngele și transpirația de pe fața Mîntuitorului cu vălul (mahrama) ei. Drept recunoștință pentru gestul ei Iisus a făcut o minune și chipul Său a rămas imprimat pe văl.
Cu puțin timp în urmă un cercetător al obiectelor sfinte nontestamentare a anunțat descoperirea mahramei Sfintei Veronica într-o mănăstire din Munții Apenini (Italia). După o examinare amănunțită, Heinrich Pfeiffer – profesor de istoria artei creștine la Universitatea Gregoriană de la Vatican – a constatat că vălul posedă proprietăți miraculoase. Mahrama, care măsoară 16 x 23 cm, este aproape transparentă, avînd imprimate o serie de linii subțiri de culoare cafeniu-roșcat, ce „delimitează” chipul unui bărbat cu barbă și plete. Imaginea poate „apărea” sau „dispărea”, în funcție de felul în care lumina cade asupra vălului. Pfeiffer susține că acesta era considerat o „minune” în Evul Mediu, dar că nu este vorba despre o pictură. Nici pînă în prezent nu s-a putut stabili proveniența conturului, care are culoarea sîngelui. Fotografiile digitale au demonstrat că imaginea este identică pe ambele părți ale vălului, efect optic imposibil de realizat în epoca respectivă. Deși colegi ai lui Pfeiffer, precum prof. Lionel Wickham de la Facultatea de Teologie de la Cambridge, consideră că vălul descoperit este un obiect mult venerat în Evul Mediu, tot mai mulți cercetători consideră că autenticitatea acestei relicve sacre nu poate fi contestată. Un argument esențial: chipul de pe giulgiu seamănă izbitor cu chipul de pe mahrama Sfintei Veronica!
Quad erat demonstrandum! (pr.prof.dr. Constantin Leonte)ant: „Nazarineanul… umbră… Iisus… la moarte”.
în concluzie: imaginea de pe giulgiu nu este rezultatul vreunui proc

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.