Conducerea Petrom a anunțat că va acorda dividende la acționari, pentru anul trecut, de 206 milioane de euro, după ce compania a raportat un profit net de 391 de milioane de euro pentru 2005. Nivelul dividendului pe acțiune s-ar putea ridica la 0,013 lei. Petrom nu a acordat dividende pentru 2004, deoarece a încheiat anul cu pierderi de circa 970 de milioane de lei. În 2006, austriecii de la OMV promit că vor investi 3 miliarde de euro pînă în 2010 în compania din România. Societatea are o sucursală și în Moinești, și o alta în Bacău, ai cărei salariați sînt și ei acționari ai companiei mamă. în acest an 8% din capitalul social al companiei va reveni direct salariaților, prin achiziționarea de acțiuni. Msura a fost aprobată săptămîna trecută de Guvern.
Petrom este cea mai mare companie românească de petrol și gaze, cu activități în sectoare de explorare și producție, rafinare și produse petrochimice, precum și comercializare. Petrom are rezerve de petrol și gaze estimate la un miliard de barili echivalent petrol, o capacitate anuală de rafinare de 8 milioane de tone și circa 550 de stații de distribuție de carburanți în România. În anul 2005 cifra de afaceri a Petrom a fost de 2.970 de milioane de euro. în urma majorării capitalului social, OMV deține 51,011% din acțiunile Petrom. Statul român deține 30,862% din acțiunile Petrom, Fondul Proprietatea 9,887%, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare 2,026%, iar 6,214% aparțin acționarilor minoritari. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.