Sănătatea elevilor și a cadrelor didactice, în pericol

Administrator

De ani buni, chiar dacă se cunosc riscurile la care sînt expuși elevii și cadrele didactice, sute de școli sînt lăsate să funcționeze în continuare fără să îndeplinească norme sanitare de bază. Dintre cele 1.076 unități de învățămînt care există în județ, nu sînt autorizate sanitar 344, adică o treime. Marea majoritate a celor neautorizate sînt în mediul rural, unde își desfășoară activitatea 804 școli și grădinițe. Deși numărul școlilor și grădinițelor neautorizate sanitar a scăzut față de cel existent în septembrie 2005, situația este încă una îngrijorătoare.
Conducerile celor mai multe dintre școli nici nu au făcut demersurile necesare pentru obținerea documentului, deoarece știu că unitățile nu îndeplinesc condițiile. „Sînt multe comune în care nici una dintre unitățile de învățămînt nu a venit la noi cu dosarul pentru autorizare. La unele școli situația este aceeași de ani de zile”, ne-a declarat doctorița Petronela Simion, șefa compartimentului Igienă Școlară din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP). Potrivit situației prezentate de DSP, toate ori o mare parte dintre unitățile de învățămînt din comunele Filipeni, Izvoru Berheciului, Oncești, Parava, Dealu Morii, Tătărăști, Pîncești, Nicolae Bălcescu, Răcăciuni, Mărgineni, Secuieni, Ungureni, Valea Seacă, Găiceana, Motoșeni, Balcani, Blăgești și altele nu au cerut autorizarea și nici nu o vor face curînd. Dar și dintre cele care au depus documentația pentru autorizare, unele s-a dovedit că nu și-au rezolvat toate problemele și că nu se conformează unuia sau mai multor criterii, astfel că DSP le-a respins cererea. în primul trimestru din acest an, din totalul de 182 de solicitări, 23 au fost respinse.

Deficiențe grave

Refuzul DSP de a elibera autorizația este motivat prin faptul că la unitățile în cauză sînt deficiențe destul de grave. „Nu sînt lucruri minore. Multe clădiri sînt vechi și au nevoie de consolidare. Altele au pereții crăpați, acoperișul deteriorat sau nu au grupuri sanitare corespunzătoare”, afirmă doctorița Petronela Simion. La rîndul lor, asistentele de la compartimentul Igiena Școlară ne-au relatat că la Tătărăști școlile funcționează în spații improprii, vechi, în case particulare, care au wc-uri ca la țară. Cît despre Ungureni, aici cîteva școli au tavanele foarte curbate. „Și la Găiceana sînt clădiri care impun lucrări de consolidare. La Arini, de exemplu, trebuie reparate tavanul și pereții și igienizate spațiile. La școala din centrul comunei, un corp de clădire nu mai este demult sigur”, declară una dintre asistente. Și lista școlilor cu probleme ar putea continua, cu cele din Plopana, Parincea, Itești, Dealu Morii etc.

Directorii se luptă cu documentația

Ce spun reprezentanții unităților de învățămînt care se feresc să ceară autorizarea? „Chiar și școala din centrul comunei este veche. în general, toate din zonă sînt construite în urmă cu vreo 60 de ani. Sînt din paiantă și este normal că trebuie consolidate. WC-urile sînt ca la țară. Noi, totuși, am făcut documentația. Mai trebuie, însă, și cîte o schiță și un referat pentru fiecare școală. Este dificil să le întocmești pe toate așa cum se cere”, ne-a spus Luminița Gurău, secretara școlii din centrul comunei Filipeni. în schimb, directorul școlii coordonatoare de la Găiceana susține că o parte dintre școli au fost reparate ori sînt în curs. „La Școala Popești s-au finalizat lucrările în interior, acum se execută la exterior. Școala Huțu a fost renovată în 2000, dar are grupuri sanitare ca la țară. Este prinsă în programul PIR (Program pentru învățămîntul Rural, care vizează modernizarea școlilor de la sate – n.n.), la fel și cea de la Arini. Aceasta a fost reparată, dar sînt probleme cu acoperișul și tavanul, din ce am înțeles de la directoarea de acolo. Eu zic că mult mai dificilă este situația de la școala din centrul comunei. Clădirea este din 1910 și trebuie consolidată neapărat. Dar este obiect de patrimoniu și, ca atare, documentația pe care trebuie să o întocmim este foarte costisitoare. Nu avem voie să-i modificăm arhitectura. Sînt demersuri extrem de greoaie”, ne-a declarat Magdalena Gheța, directorul școlii din centrul comunei Găiceana.

Riscuri majore pentru elevi și profesori

„Deficiențele existente sînt remediabile. La unele unități nici nu trebuie să se facă investiții foarte mari. Noi am trimis, din nou, în februarie, la Inspectoratul Școlar General, lista cu școlile neautorizate. Anterior, i-am înaintat și o adresă în care îi atragem atenția că funcționarea lor presupune riscuri majore atît pentru elevi, cît și pentru profesori și că întreaga responsabilitate revine persoanelor care acceptă acest lucru”, conchide doctorița Petronela Simion. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.