Metafore geopolitice

într-o perioadă a permanentelor neliniști istorice ne întrebăm deseori dacă facem parte dintr-o lume cu adevărat liberă, democratică, sau dacă nu cumva „lumea liberă” este doar o metaforă geopolitică și geoculturală folosită de analiștii profeți sau adepții unor false ideologii. Unul dintre cei mai influenți gînditori ai ultimelor decenii, expert în relații internaționale și științe politice, filosoful american Francis Fukuyama, autor al celebrei cărți „Sfîrșitul istoriei și ultimul om” apărută în 1992, care dezvoltă un amplu eseu intitulat „Sfîrșitul istoriei?”, revine în forță cu o nouă lucrare care pune sub semnul îndoielii politica dusă de administrația Bush. Cu deosebire politica ei internațională, pe care cîndva o susținea. Autorul scoate în relief erorile actualei administrații și ale neoconservatorilor în încercarea de a răspîndi în lume democrația de tip american. Această ultimă carte a sa are și un titlu pe cît de dur, pe atît de sugestiv: „America la răscruce”. Dar, nu numai America, ci întreaga lume se află la răscruce începînd cu secolul trecut, cel care a făcut cele mai multe victime umane înregistrate vreodată de istorie. O istorie ce pare să se fi sfîrșit, potrivit primei cărți a lui Fukuyama, acesta fiind ferm convins că odată ce comunismul a sucombat democrația liberală a învins și va învinge peste tot în lume, nemaiavînd nici un contracandidat care să i se opună. Practic, se încheia ciclul istoriei privită ca o permanentă confruntare între mari sisteme politice antagonice, între marile guverne ale lumii conduse de ideologii și idealisme.
într-adevăr, guvernele au ucis în secolul XX mai mulți oameni decît războaiele în sine. Un scurt remember ne-ar fi de folos: în jur de 25 de milioane de soldați au murit în cele două războaie mondiale, la care se mai adaugă încă 12 milioane uciși în urma altor războaie și revoluții, însumînd 37 de milioane de morți, conform datelor istorice. Cel mai criminal guvern din istorie a fost cel sovietic, sub conducerea lui Lenin și Stalin. Astfel, colectivizarea forțată și purificările făcute de Lenin între anii 1921-1922 au provocat moartea a patru milioane de oameni. Pe parcursul anului 1932 Stalin a ordonat înfometarea Ucrainei pentru a impune colectivizarea și a distruge naționalismul ucrainean aflat în ascensiune. Atunci, aproape 8 milioane de cetățeni au fost uciși, iar mulți alții s-au transformat, incredibil – în canibali! în perioada cuprinsă între anii 1917-1953 în Uniunea Sovietică cea „adulată” de toți vecinii comuniști, cel puțin 40 de milioane de oameni au murit împușcați, torturați, înfometați, bătuți; și aceștia proveneau din rîndul propriilor săi cetățeni. Hitler, propagandistul nr.1 al ideologiei naziste, s-a făcut responsabil pentru moartea a peste 12 milioane de civili, dintre care jumătate erau evrei. Din rîndul germanilor au pierit în 1945 două milioane de suflete plus 200.000 în lagărele de concentrare comuniste între 1945-1953. în China, marele și iubitul conducător Mao Zedong a făcut, datorită politicii duse – incluzînd aici și „revoluția culturală”, un număr de 35 de milioane de morți.
în deceniile ’60, ’70, ’80, ’90 au fost masacrați, pe motive politice și religioase, sute de mii de oameni, astfel că la sfîrșit de secol XX bilanțul a fost cutremurător: 100 de milioane de decedați! Sînt aspecte ce nu trebuie nicicînd uitate. Iar sfîrșitul istoriei nu va avea loc atîta timp cît vom avea de-a face cu surprize ideologice și cu sentimente mai mereu – ANTI – explicate prin tentația distrugerii democrației șubrezită în primul rînd de dinamica violenței exemplificată de valul atentatelor teroriste. Sfîrșitul istoriei – deși nu mai pare să fie credibil nici pentru Fukuyama – rămîne valabil doar din punctul de vedere al dispariției, al decesului unor ideologii, pentru că deja secolul XXI debutează în cadrul aceleași istorii – cu afirmarea unor ideologii radicale impuse de lumea islamică și care-și găsește expresia în acțiuni care au dat naștere unui nou concept: terorismul internațional – care tinde să se globalizeze.
Bineînțeles că „sfîrșitul istoriei” rămîne una din paradigmele de explicare a lumii, în oponență cu cealaltă lucrare de mare succes -„Ciocnirea civilizațiilor” a lui Samuel Huntington, care consideră că democrația liberală, ca produs determinat de originea sa eurocreștină, nu poate fi sub nici o formă „implantat” în alte culturi și că istoria este o continuă ciocnire între civilizații, cu toate că aparținători ai aceleiași civilizații se situează în tabere opuse în războiul global. Dar și Fukuyama are îndoieli în privința democratizării relațiilor internaționale, deoarece în politica externă americană intervine o schimbare radicală de strategie ce poartă denumirea de neoconservatorism. Potrivit unui expert american în politici internaționale – „Neoconservatorimul este o înlocuire a realismului și liberalismului printr-o afirmare fără rușine a deplasării puterii americane, a recurgerii la unilateralism cînd e necesară și a voinței de a preveni amenințări înainte ca ele să se producă”. Deși astfel de păreri se vor cît mai mult auzite, ele suferă de confuzie conceptuală, iar neoconservatorii – potrivit afirmației lui Fukuyama – „s-au născut ca reacție la tragedia consecințelor neintenționate, adică apariția monstruozității numite stalinism, din bunele intenții ale socialismului…, iar acum administrația Bush repetă aceeași eroare: creează niște probleme grave fără să țină cont de lecțiile trecutului”. (Romulus Dan BUSNEA) în sine. Un scurt remember ne-ar fi de folos: în jur de 25 de milioane de soldați au murit în

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!