Reabilitarea cărții

Lecții de demnitate (2)

Pentru români, cel de-Al Doilea Război Mondial s-a terminat așa cum nu am dorit și, printre alte nenorociri, s-a abătut asupră-ne și hotărîrea ocupantului de a ni se extermina gînditorii întregitori de țară cu tinerețea lor într-un timp hotărîtor. Pentru liniștea sufletelor lor, fie și în treacăt trebuie să amintim rezistența opusă de grupurile retrase în munți, de Biserică, de diaspora, multora nemaiștiindu-li-se locurile în care le odihnesc osemintele; urgia din închisorile și lagărele comuniste între anii 1946 – 1964, cînd prigoana mergea pînă la interzicerea vorbirii sau comunicării prin diferite semnale (totuși, s-au săvîrșit mărturisiri și spovediri prin ziduri despărțitoare folosind alfabetul Morse, punctul fiind realizat printr-un tuset iar linia – prin două tusete). Suferințele vremurilor de grea cumpănă au fost redate de Radu Gyr, cu experiența proprie de 19 ani temniță grea, în poezia „Voi n-ați fost cu noi în celule”: „Voi n-ați fost cu noi în celule/ Să știți ce e viața de bezne,/ Sub gheare de fiară, cu guri nesătule,/ Striviți de cătușe la glezne/ Când porțile sparge-se-vor toate/ Și morții vor prinde să urle,/ Când lanțuri și ziduri cădea-vor sfărmate/ Voi nu știți ce-nseamnă-nvierea din moarte,/ Căci n-ați fost cu noi în celule”. Cît privește pentru poezia „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”, poate cea mai înflăcărată și mai mobilizatoare poezie a mijlocului de veac trecut, cîntărețul dreptății și demnității înăbușite a fost condamnat la moarte: „Nu pentru o lopată de rumenă pîine,/ Nu pentru pătule, nu pentru pogoane,/ Ci pentru văzduhul tău liber de mâine,/ Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!”
A fost un timp cînd țara noastră era admirată de mari puteri economice pentru puterea financiară a monedei noastre naționale comparabilă cu dolarul, cînd încasa de la ocupantul german pînă și prețul celei mai mici cantități de țiței, la Finanțe fiind Mircea Cancicov, iar adjunctul acestuia – Mircea Vulcănescu. Pentru activitatea sa, acesta din urmă a fost condamnat la opt ani de temniță grea, între 1946 – 1954. Grav bolnav, după șase ani de asemenea genocid fizic și spiritual, în care se instala teama de a vorbi urmărindu-se depersonalizarea și exterminarea, marele om de cultură a terminat-o cu lumea aceasta, dar nu înainte de a mai face o faptă bună – un dar de Crăciun unui camarad de celulă cu mîinile rănite: o pereche de mănuși împletite de el, învățînd să împletească din deșirarea unei perechi de ciorapi, două paie dintr-o saltea dîndu-i un gardian înțelegător. în acea celulă izolată, deținuții fără șansă de a se însănătoși se așezau pe jos pentru ca unul mai tînăr să reușească a scăpa cu viață și să relateze martiriul cu cruzimile procesului de „reeducare”.
Dialogul ar putea continua mult de aici încolo, dovezile cheamă spre trecut, călătoria prin sentimente este o lucrare fantastică, uluitoare, iar tinerii noștri, aflați la o vîrstă fragedă, e greu să înțeleagă multe din cele ce îi înconjoară, „farmecul generator” de luminare spre fapte bune.
Citîndu-l pe Seneca – „…lung și greu e drumul prin învățătură”, revenim iar și iar la profesorul tuturor profesorilor care au fost și care vor fi, savantul Nicolae Iorga, cel care, vizionar, ne prevenea: „Va veni o vreme cînd revolta va fi un merit și răsturnarea o creație; gîndul nu se coboară acolo unde aude prea multă vorbă”. Așadar, în fața unor zile naționale precum: Războiul pentru cucerirea independenței, ânălțarea Domnului – Ziua Eroilor, 1 Decembrie – ca recucerire perpetuă, să ne tălmăcim unitatea de credință și de limbă pe vatra moștenită de la străbunii trecuți de mult la cele veșnice, dar marcați în bronzul și marmura vremilor, învățînd că sufletul românesc prin carte se va deschide și va fi mai bine înțeles; doar fruntea, cu un rid adînc ivit la prea puțini ani, să ne amintească de luptele și suferințele prin care ei au trecut, deoarece dacă ne uităm înaintașii înseamnă că nu sîntem demni de ei și dacă îi uităm noi, cine ulterior să și-i mai aducă aminte?!
Dar, despre toate acestea și încă multe altele trebuie să citim! (Corneliu CRISTEA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!