Meciul cel mai greu

Administrator

Promotorul Eduard Irimia, Radu Pietreanu și Ionuț Iftimoaie (foto, de la stînga la dreapta) au fost, ieri, la Bacău pentru a lansa oficial gala Local Kombat 21, care, amintim, se va desfășura la Bacău pe 2 iunie, cu începere de la ora 22,00. „întîlnirea cu Serghei Gur va fi, cu siguranță, cel mai greu meci de pînă acum. Gur este un sportiv extrem de agresiv și, din acest punct de vedere, ne asemănăm. Nu aș vrea, însă, ca spectatorii să se aștepte la un k.o. rapid, pentru că sînt conștient că Gur are un blocaj foarte bun și aș risca să mă accidentez dacă aș încerca să-l suprind cu o serie rapidă de lowckik-uri. Va fi, însă, un meci spectaculos și sper să putem sărbători o nouă victorie. în ce mă privește, mă simt mai pregătit ca niciodată”, a declarat Ionuț Iftimoaie. Interesant este că meciul cu Serghei Gur poate fi un fel de răzbunare a maestrului de către elev, în condițiile în care, în urmă cu cîțiva ani, fostul antrenor al lui Ionuț, germanul Franz Haller a fost învins de către bielorus.

Revine Daniel Ghiță

Meciul dintre Ionuț Iftimoaie și Serghei Gur va fi, de departe, capul de afiș al galei de la Bacău. Pe ringul ce va fi instalat în Sala Sporturilor va urca, însă, și Daniel Ghiță. Acesta va lupta cu turcul Mohamed Ali Durmaz într-un meci care reprezintă, practic, revenirea lui Ghiță după înfrîngerea suferită la Iași. Programul galei mai cuprinde o piramidă de patru la categoria 75 de kilograme la startul căreia se vor alinia Florin Vintilă, Adrian Buda, un italian și un neamț. Supriza serii va fi, însă, primul meci de K1 în care se vor întîlni două femei: românca Corina Hîrlescu și poloneza Klaudia Ksizak. Cîntarul oficial va avea loc joi, 1 iunie la hotelul „Euro-Ema” de la ieșirea din Bacău, acolo unde va fi și „cartierul general” al sportivilor. Biletele de intrare la gala Local Kombat 21 vor fi puse în vînzare, foarte probabil, în cursul zilei de luni, 29 mai, prețul acestora urmînd să fie de 300.000 de lei vechi în sală și un milion de lei vechi în sectorul VIP. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.