Ștefan RADU
în primul moment cînd am aflat că o licitație organizată de Primăria Bacău a fost cîștigată (și) pe baza unor acte false am crezut că este un simplu accident, poate puțin exagerat de către noi, ziariștii. Ce a urmat, însă, mi-a confirmat temerile că în instituțiile publice nu se respectă procedurile și nici nu este sancționat cineva pentru asemenea încălcări de regulament. La o recentă conferință de presă, dl primar recunoștea că documentul depus de un beneficiar de contracte pe bani publici nu este conform cu legea. Cu toate acestea, a încercat să convingă opinia publică – prin intermediul jurnaliștilor – că singurii care pot contesta licitația sînt ceilalți participanți. Adică, infractorul care a falsificat și a uzat de fals poate să-și continue liniștit activitatea și să primească bani de la bugetul local cîtă vreme ceilalți participanți nu comentează. Eu, plătitorul de taxe și impozite locale, am pretenția ca banii mei să ajungă la oameni cinstiți și corecți. Nu mă interesează cît de bine execută lucrarea cineva, dacă avem de-a face cu unul care încalcă regulile și legile. Unii spun că documentul cu pricina nu are o așa mare importanță. Cîtă vreme legiuitorul a considerat că este necesar în competiția pentru un contract, atunci astfel de comentarii sînt de prost gust. Dacă este doar o simplă hîrtie, atunci de ce nu a fost obținută legal? Ceva, ceva tot se ascunde în spatele acestui fals penibil.
Abia la vreo zece zile după ce presa a sesizat inadvertența din dosarul de licitație, administrația locală a cerut instituțiilor în drept să confirme dacă este vorba de un fals. Nici Parchetul, nici Poliția nu s-au sesizat din oficiu, așa cum în situații mult mai puțin importante au făcut-o. Pasămite cei bănuiți a fi falsificatori sînt din alt cerc de interese decît cel aflat în atenția procurorilor. Nu le-a venit, încă, vremea… Cert rămîne faptul că nu există respect față de instituțiile statului. A te prezenta cu făcături de acte, cu mîzgălituri ordinare în fața unei comisii fără să ai vreo jenă înseamnă că autoritatea publică este inexistentă. Iar atunci cînd mai și încasezi bani din buget fără să te controleze cineva înseamnă că sistemul este putred din temelii. Au mai existat escroci cu ștaif pe lumea asta, însă parcă erau mai inteligenți și mai grijulii. Unii au demonstrat că poți fura combinate, rafinării, vapoare cu legea în mînă și cu documente valabile, eliberate după tot tipicul. Doar găinarii șterg numerele de înregistrare cu radiera și scriu, apoi, cu pixul peste ștersătură… Poți să-ți permiți o asemenea prostie doar dacă ești sigur că funcționarul din fața ta nu va reacționa. De ce? Din plictiseală, din incompetență sau – cel mai adesea – pentru că l-ai cumpărat pe un preț de nimic. La noi, procedurile imperative au devenit un fel de ritualuri complezente, bune doar pe hîrtie. Lucrurile se aranjează pe lîngă regulamente, la o discuție particulară și prin sediile de partide. Nici atunci cînd găinăria este dezvăluită nu intră cineva în panică. Nici funcționarii care s-au lăsat păcăliți (dar și-au încasat lefurile întregi), nici membrii comisiei de licitație (care au girat toată aiureala), nici marii mahări de prin administrație nu vor fi sancționați și nici sfătuiți să demisioneze. Lucrurile vor merge înainte, pe același făgaș, către un nou matrapazlîc. Avea dreptate Mușatescu atunci cînd definea democrația mioritică: „Votezi pe cine vrei, iese cine trebuie!”… Ca la licitații: „participă cine vrea, iese cine-i stabilit!”… Restul e poveste și discurs de fațadă.ție particulară și prin sediile de partide. Nici atunci cînd găinăria este dezvăluită nu intră cineva în panică. Nici func
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.