Cărțile poștale ale premierului Tăriceanu zac la Prefectura Bacău
Cărțile poștale ale premierului Călin Popescu Tăriceanu, prin care acesta mulțumește cetățenilor pentru efortul depus pentru aderarea la Uniunea Europeană, zac și acum în Prefectura Bacău. „Prioritățile noastre sînt altele acum, nu să împărțim aceste cărți. Cert este că nu vom organiza o caravană prin județ, să cheltuim bani cu împărțirea acestor pliante”, ne-a declarat prefectul Gabriel Berca. Acesta mai spune că a luat legătura la București, să vadă care este modul în care vor fi împărțite pliantele. „Acestea vor fi distribuite prin Consiliul Județean, primării și instituții deconcentrate, dar nu s-a stabilit încă o modalitate exactă. Probabil, le vom da în cadrul unei ședințe de colegiu prefectural, cînd îi vom putea aduna pe toți”, a precizat prefectul Berca.
Reamintim că, Prefectura Bacău a primit zilele trecute 96.000 de cărți poștale, pe care este tipărit chipul premierului Tăriceanu. Campania de imagine pentru primul ministru prevede că toate acestea trebuie să ajungă în cel mai îndepărtat cătun din județ, în semn de mulțumire pentru tot omul de rînd care a pus umărul să ne integrăm în UE. în plus, cărțile poștale amintite seamănă și cu un bun prilej pentru premier de a-și face campanie pe bani publici. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.