BADMINTON – C.N. ECHIPE: Din postura de multiplă campioană națională, echipa de badminton de la Știința Bacău abordează și ediția din acest an tot ca principală favorită la „aur”. Nici nu avea cum altfel de vreme ce din lotul lui Robert Ciobotaru, antrenor-jucător, fac parte obișnuiți cu locul I precum Florentina Petre, Alexandra Milon, Carmen Blănaru, Florin Pătroaică și George Constantinescu. Turneul, campionat național pe echipe, va avea loc în zilele 27 și 28 mai la Sala Orizont din Bacău, dimineață (9:30) și după-amiază (14:31), sîmbătă, respectiv 9:30 (duminică). Și echipa de la CSM Onești, de care se ocupă antrenorul Mircea Agapi, are cu ce ieși în față: Alexandra Agu, Alexandra Crăciun, Ionuț Grădinaru, Valentin Constantin, Mădălin Mihalache, Cosmin Turluianu.
Tot cu gîndul la medalii sînt și sportivii de la Sportul Studențesc București și Banu Sport Timișoara – celelalte două echipe care vor încerca să oprească supremația băcăuană. (Marius AMBROZIE) CSM Onești, de care se ocupă antrenorul Mircea Agapi, are cu ce i
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.