Posesorii de carduri bancare emise de HVB Bank România, Banca Țiriac și Unicredit România vor plăti, pentru retragerile de numerar de la bancomatele oricăreia dintre aceste bănci, comisioane egale cu cel din rețeaua băncii emitente – au anunțat instituțiile de credit. Cele trei bănci, care fac parte din rețeaua central și est-europeană Unicredit Group, dețin în total 335 de automate bancare, dintre care 258 aparțin Băncii Țiriac, 59 băncii UniCredit România și 18 HVB Bank. Practic, din punct de vedere al comisioanelor, clienții fiecăreia dintre cele trei bănci pot considera că rețeaua de bancomate de care dispun s-a largit de acum cu rețelele celorlalte două bănci care reprezintă UniCredit Group în România. Măsura face parte din planul care are ca obiectiv funcționarea celor trei bănci ca o entitate unică. Din octombrie 2005, clienții HVB Bank pot folosi bancomatele Băncii Țiriac fără comisioane suplimentare. în județul Bacău, numai Banca Țiriac și UniCredit au deschis sucursale și agenții. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.