Retrocedarea terenurilor către foștii proprietari dă mari de cap reprezentanților comisiilor locale de fond funciar. La Comisia Județeană ajung tot mai multe dosare care nu se încadrează în prevederile legii și care ar putea atrage în orice moment amenzi aspre asupra celor care se ocupă cu retrocedarea pămîntului la nivel de comune. „Dosarele care ajung la noi nu respectă legea. Lipsesc declarațiile pe propria răspundere a celui care solicită suprafața de teren, delimitarea amplasamentului propus, insufiecienta documentare asupra provenienței terenului și dacă petentul are acces la reconstituirea amplasamentului propus. Acum nu se face altceva decît că se plimbă dosarele de colo-colo”, ne-a declarat subprefectul Gheorghe Hură. O altă problemă este aceea că de-a lungul timpului s-au eliberat titluri de proprietate și acum, cînd se validează altele, s-a descoperit că mai multe persoane au titluri pe aceeași bucată de teren. „Va trebui să facem o analiză a fiecărei astfel de parcele, să clarificăm situația și să stabilim cine se regăsește în mai multe parcele”, a precizat subprefectul Hură. Printre comunele unde comisiile lucrează aiurea se numără PoduTurcului, Dealu Morii, Oncești, Găiceana, Vultureni, Nicolae Bălcescu și Sărata. Primarilor din aceste comune li s-au cerut angajamente pe propria răspundere că vor îndrepta lucrurile. Acesta este ultimul pas înainte de aplicarea amenzilor, care sînt cuprinse între 50 și 300 de milioane de lei. (Claudiu TĂNĂSESCU)de parcele, să clarificăm situația și să stabilim cine se regăsește în mai multe parcele”, a precizat subprefectul Hur
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.