Bursa locurilor de muncă pentru romi, desfășurată, ieri dimineață, la Forțele de Muncă și apoi în două comunități ale etniei din municipiul Bacău, a fost stricată, ca și anul trecut, de prezența extrem de slabă a șomerilor, fenomen justificat de aceștia dar și de reprezentanții lor prin anumite probleme sociale cu care se confruntă etnia în zonă.
La orele 9, la Agenția Locală se prezentaseră deja mai mulți agenți economici cu oferte de posturi, însă nici un vizitator. „Din totalul de 150 de societăți contactate în vederea evenimentului, și-au anunțat participarea 21, aducînd peste 270 de locuri de muncă disponibile, majoritatea pentru persoane fără studii superioare, din construcții și confecții, dar și muncitori necalificați”, a declarat purtătorul de cuvînt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), Daniela Balan. Abia la 9.30 și-au făcut apariția și primii romi, care au consultat oferta și au discutat cu reprezentanții etniei, Paustin Balan, președinte al Partidei Romilor, și Ramona Tănase, de la Prefectură. „Sînt dispusă să muncesc oriunde, numai să-mi pot hrăni cei patru copilași. Problema cea mare este însă că nu am buletin, a expirat”, a declarat Ramona Doroman, în vîrstă de 27 de ani, absolventă a numai patru clase. „Eu am calificarea de tîmplar universal, dar mă împinge nevoia și m-aș mulțumi cu orice serviciu. Am mai lucrat la negru, vînzătoare la chioșc sau la asociația RomStar. Dumnezeu știe cum m-am descurcat cu bani foarte puțini și băiatul la facultate la București. Iar patronii de la noi au încă prejudecăți, sînt reticenți față de romi”, a spus Elena D., de 49 de ani.
Pînă la orele 11, la bursă ajunseseră mai puțin de 40 de șomeri romi. Drept urmare, potrivit planului făcut în zilele precedente împreună cu șefii romilor, mai mulți salariați ai Agenției, în frunte cu directorul Ioan Silitră, au plecat către comunitățile etniei de pe raza orașului. „Pentru a trata cu șomajul în rîndul romilor ar fi necesară o acțiune concertată a mai multor instituții, ar trebui să se plece de la nivelul educației copiilor. De altfel, oferta bursei arată astfel tocmai pentru a veni în întîmpinarea lipsei de calificare de care suferă majoritatea beneficiarilor romi”, au comentat pe drum cei de la AJOFM. Grupul a făcut o primă oprire în cartierul Izvoare, lîngă niște barăci extrem de mizere în care locuiau cel puțin 20 de familii. Ne-au întîmpinat mai mult femeile și copiii, bărbații fiind plecați prin oraș să mai facă un ban. „La cine-ați venit, bă? Sînteți de la Primărie?”, se interesau puradeii. „Trăim din ajutoare sociale ori alocațiile copiilor. Nu avem acte și nu ne primește nimeni pe nicăieri, nici măcar la doctor”, ni s-a plîns Daniela Drăgache, în vîrstă de 38 de ani, care recunoaște că nu a lucrat niciodată. „Vizavi de oamenii aceștia, se crează un cerc vicios pe care va trebui să-l spargem. Mulți dintre ei nu au acte pe case și deci nici de identitate. în această situație nu-i angajează nimeni”, a spus Ionuț Anghel, secretar executiv la Partida Romilor din România. în fine, o doua oprire a bursei mobile a fost pe strada Vîntului.
Potrivit rezultatelor preliminare ale manifestării, anunțate de Forțele de Muncă, ieri, la orele 14:00, s-au întîlnit cu angajatorii în total 48 de romi din care doar 18 s-au înscris pentru interviu de angajare. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.