Negocieri ministeriale pentru digul de la Comănești

Administrator

Studiul de fezabilitate prin care malurile rîului Trotuș ar urma să fie amenajate pentru a nu mai provoca dezastrul de anul trecut a fost finalizat. „Calculele arată că pentru întărirea malurilor sînt necesare aproape 5.000 de miliarde de lei vechi. Urgența o reprezintă însă digul de apărare al orașului Comănești și întărirea malurilor în dreptul acestei localități, care ajung la peste 300 de miliarde de lei vechi”, ne-a declarat prefectul Gabriel Berca. Acesta mai spune că este posibil ca lucrările în zona Comănești să înceapă chiar în acest an. Banii vor veni de la Ministerul Mediului, dintr-un împrumut extern. „O comisie de la Miniserul Mediului a venit la fața locului și a studiat întreaga albie a Trotușului. Ei au stabilit că urgența este digul de 9,2 kilometri din Comănești. Banii vor veni în funcție de cît de repede se va încheia la nivel de minister negocierea împrumutului”, a precizat Gabriel Berca. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.