Jurnal de insider

Sistemul de sănătate și bolnavii săi

• prima dogmă care ne împiedică să facem analize cauzale corecte este: „avem o școală strălucită de medicină” n a doua dogmă va fi prezentată într-o altă pagină de jurnal de insider (adică a unuia din interiorul sistemului)

Cred că majoritatea dintre noi sîntem de acord cu afirmația că sistemul de sănătate de la noi este unul bolnav, iar pe cale de consecință structurile instituționale care îl compun nu pot fi decît tot bolnave. Este greu de crezut, spre exemplu, că universitățile de medicină și farmacie din țară ar pregăti excelenți manageri, devreme ce managementul acestora și al spitalelor este unul defectuos, păgubos și ineficient, așa cum îl cunoaștem cu toții. Simpla opțiune a președintelui Traian Băsescu pentru un spital din Austria reprezintă un vot de blam și de neîncredere în sistemul de la noi, sistem bolnav în toate compartimentele și segmentele sale. Din păcate, în loc să analizăm cauzele reale ale degradării sistemului de sănătate, continuăm să promovăm dogme sterile, adesea din considerente de respect față de unii membri ai sistemului, dar cu consecința ascunderii adevărului și a perpetuării bolii sistemului. În plus, ignoranța multora este încă acoperită de interese mafiote și de gașcă. A critica prestația managerială a unui medic sau economist nu înseamnă un afront/un atentat la adresa profesiunii de medic sau de economist. Dimpotrivă, curățirea profesiunii medicale sau economice de inerentele rebuturi înseamnă a aduce o contribuție reală la asanarea acelei profesiuni. Cred că în primul rînd colegii de breaslă ar trebui să facă publice carențele profesionale și comportamentale ale colegilor, altfel și ei vor purta anatema criticilor la adresa profesiunii în bloc.
Prostul (balcanicul, bolșevicul și feudalul) obicei de a considera orice critică la adresa unui medic sau manager ca pe o ofensă adusă profesiunii în ansamblul său continuă să fie prezent în România anului 2006… De aceea voi încerca, în cele ce urmează, să demontez unele afirmații dogmatice care se vehiculează pe la noi și care au „darul” de a frîna și întîrzia însănătoșirea sistemului. Nu mă voi referi la persoane, ci doar la idei și la modul de explicare a unor fapte. Dacă unele persoane se vor simți vizate, cu atît mai bine, dar eu voi viza doar ideile lor.
Prima dogmă se refera la mult- trîmbițata excelență a școlii medicale românești. Vîrfurile profesiunii medicale nu pot și nici nu trebuie să acopere carențele educaționale și profesionale care, inevitabil, mai există. Nu mă refer doar la cazurile celebre de malpraxis (dr. Ciomu) sau la reclamațiile pe care DSP-urile, CAS-urile și conducerile spitalelor le primesc cu referire la atitudini, tratamente neadecvate, deși și acestea trebuie luate în calcul. (Apropo, oare nu ar fi un excelent mod de a lua mereu temperatura sistemului solicitînd instituțiilor de mai sus să pună pe pagina lor de internet toate aceste reclamații? Dar laudele și mulțumirile aduse unui medic sau altul nu ar trebui, și ele, făcute publice? Cum poate un cetățean să practice dreptul său de a-și alege medicul dacă nu știe mai nimic despre el?). Revenind la ideea inițială a acestui paragraf, mă întreb retoric: cui folosește lauda exagerată privitoare la strălucita școală de medicină românească, dacă membrii marcanți și reprezentativi ai școlii medicale de la noi afirmă contrariul? Este notorie declarația rectorului actual de la UMF Iasi, prof. Dragomir, care declara că școlile de medicină de la noi scot pe bandă rulantă mediocri și incompetenți, doar 10% dintre actualii absolvenți avînd calitatea de foarte buni! Desigur, aici se intersectează o multitudine de cauze: lipsa reformei adevărate în întreg sistemul de educație și lipsa de exigență a profesorilor, deoarece finanțarea se face pe cap de student. Și atunci cum să tai capul (prost) al studentului, de vreme ce acesta îți aduce finanțare, loc de muncă și chiar și alte venituri? Cum să faci performanță în educația medicală cînd durata excesiv de mare a studiilor (șase ani), urmată de ani lungi de specializări costisitoare selectează, la intrarea în UMF, doar pe cei cu suficiente resurse financiare, nu și pe cei merituoși? Cînd am propus, argumentat, cu mai mulți ani în urmă, reducerea studiilor medicale de la 6 la 4 ani, am fost privit ca un dușman al stării de sănătate a românilor, deși toate informațiile culese de mine de la studenți, absolvenți și profesori, arătau clar că se preda o mare parte de informație redundantă și inutilă. Modul în care se face acum practica la patul bolnavului este ineficient (cu o grupă de 10-15 studenți care ar trebui să discute (cu) sau să palpeze fiecare bolnav prezentat. Această practică, în Occident se face pe mulaje, pe filme-caz și nu pe pacient. Mai mult, studenții profită de această aglomerare și se ocupă cu altceva (dialog, citit ziare etc). Presupusa selecție la examen nu mai are loc din motivele arătate mai sus: finanțarea per student și studenția cu taxă. De fapt, afirmația rectorului de la Iași are valabilitate generală pentru întreg sistemul de educație de la noi. Dacă mai adăugăm scandalurile de la Iași, Oradea, Timișoara și București în legătură cu alegerile conducerii UMF-urilor din acele orașe avem deja un tablou mai clar, care include și calitatea umană a personalului de predare din „strălucita” școală românească de medicină. Și atunci, știind că ceea ce iese de pe băncile școlilor medicale populează apoi toate structurile sistemului de sănătate, este foarte clar că cel mult 10% din aceste structuri sînt funcționale, competente și adecvate funcției asumate. Mai trebuie să amintesc, oare, modul de pregătire a doctoratelor și rezidențiatelor? Dacă ar fi să folosesc o sintagmă cu caracter de generalitate aș spune: mult timp pierdut! Poate este cineva interesat de calitatea rezidenților în Sănătate Publică și Management, potențiali viitori manageri în sistem? Un simplu test de cunoștințe medicale, economice, manageriale, organizaționale, informatice și juridice ar arăta nivelul real de competență al acestor specialiști. Mai este, oare, de mirare că managementul de la noi este așa cum este dacă dupa Marea Revoluție din Decembrie o disciplină prezentă în toate programele universităților din Europa și SUA, Economica Sănătății, a dispărut din curriculum-ul UMF-urilor de la noi? Motivul/pretextul: studenții nu sînt interesați de așa ceva!… Cum să conduci un spital cînd nu ai cunoștințe elementare de economie, finanțe, contabilitate, audit, management și informatică? Sînt realmente curios să aflu cum se vor derula concursurile pentru posturile de manageri profesioniști, știut fiind că cei 10% absolvenți foarte buni nu vor renunța la profesia medicală pentru a se dedica integral managementului? Dar dacă și comisiile vor fi alcătuite dintre aceia care au oferit pregătirea managerială în umf-uri, atunci lucrurile devin foarte clare. Elita românească se va trata în străinătate, iar asiguratul român va rămîne cu banii luați pe asigurare și cu nivelul de îngrijiri despre care dr. Dragomir afirma: și cînd te gîndești că acei 90% mediocri sau incompetenți ne vor trata pe majoritatea dintre noi!…
Și totuși, învățămîntul medical românesc este recunoscut în Europa. Peste cîțiva ani orice diplomă de medic oferită de o universitate de medicină din România va fi automat recunoscută în Europa (protocolul este deja semnat cu cîțiva ani în urmă și se aplică celor care erau admiși la medicină în acel an). Cînd această recunoaștere va deveni reală, avem toate șansele ca cei 10% absolvenți români foarte buni să bată direct la porțile instituțiilor medicale din Europa…
Sper din toată inima ca realitățile de la noi să contrazică imaginea sistemului de sănătate pe care am creionat-o mai sus (ușor îngroșată, pentru a bate la ochii decidenților cu miopie avansată). Și mai sper ca decidenții politici să ia imediat măsurile de asanare și de redresare a sistemului de sănătate de la noi. Iar prima măsură pe care ar trebui să o ia ar fi aceea ca toate persoanele cu demnități publice (manager de spital, director de CAS și DSP etc.) să nu aibă nici un fel de apartenență partidică. Doar așa vom reuși să așezăm criteriul competenței la locul care i se cuvine, loc deținut acum de apartenența lui X sau Y la unul sau altul dintre partidele aflate, temporar, la guvernare… (Liviu DRUGUS, Universitatea George Bacovia)m practica

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!