Recurs la istorie

Opoziția documentelor

• Bacău sau… Gura Bistriței? Un moment de răscruce pentru identitatea urbei noastre n triumful inteligenței și înțelepciunii reprezentanților băcăuani

La începutul anului 1943 mareșalul Antonescu a ordonat efectuarea lucrărilor pentru românizarea nomenclaturii localităților din România. Acțiunea a trebuit să fie dusă la îndeplinire de către Ministerul Afacerilor Interne, condus atunci de către generalul de corp de armată Dumitru I. Popescu. La rîndul său, acesta a hotărît elaborarea ordinului în cauză și transmiterea acestuia tuturor prefecturilor de județ și primăriilor de pe teritoriul țării. în conformitate cu prevederile hotărîrilor adoptate de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, s-a precizat „schimbarea actualei denumiri a orașului Bacău prin aceea de Gura Bistriței”.
La primirea ordinului respectiv primarul orașului Bacău – Mihai Văgăunescu, a procedat la convocarea consiliului de colaborare al orașului Bacău, în componența căruia erau: primarul, ajutorul acestuia, secretarul instituției, prefectul județului, conducătorii departamentelor Primăriei orașului Bacău, cei ai Prefecturii județului Bacău, ai celor mai importante instituții aflate în orașul de pe Bistrița. Dezbaterea a fost hotărîtă pentru ziua de 15 martie 1943. Cu această ocazie a fost încheiat procesul-verbal al ședinței condusă de primarul urbei Bacău.
Pentru a reda adevărul asupra susținerii argumentelor prezentate de fiecare participant la discuție, am transcris acea parte a documentului arătat mai sus:

„I. Schimbarea denumirii orașului Bacău

Neculai Pavli, primar de mai multe ori al Bacăului, decan al baroului de avocați, 76 de ani, susține: nu se poate schimba numele orașului și județului Bacău, întrucât acest vechi oraș și ținut al Moldovei este citat în cele mai vechi documente ale țării ca unul care a jucat un mare rol în istoria Moldovei și în viața economică a acestui ținut. Bacăul a fost punct vamal pentru marile schimburi de mărfuri între Orient și Occident; de aici plecau convoiurile de negustori până în Crimeea, până în îndepărtatele orașe ale Poloniei, iar spre Occident, prin trecătorile Carpaților acești fii ai Bacăului ajungeau până în marile orașe comerciale ale Germaniei.
Bacăul este un oraș și județ curat românesc și nu unguresc, iar pentru un nume a cărui origine nu este deloc una ungurească, nu se poate schimba denumirea actuală. Această schimbare de nume trebuia să se facă cu secole în urmă și nu astăzi, pentru a da prilej dușmanului țării de eventuale discuții și pretenții”.
Sfinția sa preot Gheorghe Bujor, parohul Bisericii Voevodale Precista, monument istoric, ctitoria voevodului Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare, un cunoscător al documentelor și tradițiilor locale, susține același lucru – de a nu se schimba actualul nume al județului și orașului Bacău, pentru că astfel figurează în cele mai vechi documente ale țării. Ca atare, din punct de vedere istoric se opun documentele; din punct de vedere etimologic – numele Bacăului nu derivă din ungurescul Baku, de origine turanică, sau de la Bak, denumire germană. Pentru Bacău nu avem un dublet filologic cu care să înlocuim această denumire, iar denumirea propusă – de „Gura Bistriței” – nu corespunde nici din punct de vedere orografic (gura Bistriței fiind la o depărtare de 6-10 km mai jos de acest oraș, pe teritoriul altei comune) și nici din punct de vedere filologic, întrucât însăși denumirea de Bistrița este de origine slavă (Bâstro # apă repede)”.
Domnul profesor C. Sturza – directorul ziarului „Moldova”, organ al Fundației Regale „Mihai I”, membru în Ateneul cultural local și organizatorul Muzeului Moldova din Bacău, posesorul unei importante colecții de documente istorice și vechi manuscrise, pe lîngă argumentele citate mai sus aduce o prețioasă contribuție la elucidarea problemei prin următoarele argumente:
1.Denumirea orașului și județului Bacău nu este de origine ungurească, turanică sau turcească, cum s-a susținut pînă azi. După părerea însușită și de regretatul profesor N. Iorga, Bacăul derivă de la străslavul Bâc#Zimbru, bour, taur, ceea ce denotă că pe aceste meleaguri au fost întinse păduri în care trăiau turme de zimbri, lucru ce constituie un punct de onoare pentru orașul și județul Bacău, deoarece zimbrul moldav vine încă o dată să ateste tradiția noastră strămoșească, aceea de a fi avut ca stemă a țării capul de zimbru (a se vedea etimologia cuvîntului Bâc în Ispisoace și Zapise de Gh. Ghibănescu, vol.VI, partea a II-a, pag.177).
Tot în sprijinul acestei afirmațiuni, domnul profesor C.Sturza arată că posedă în muzeul său o piesă interesantă și prețioasă – un cap de zimbru, de proporții excepționale, un exemplar unic în felul său, găsit tocmai aici, în coasta Bacăului, în satul Solonț.
Domnia sa mai arată că un Bâc există în Basarabia, un altul în ținutul Vasluiului, iar un altul în ținutul Bârladului, ceea ce întărește tradiția drepturilor și geniului moldovenesc. (Va urma). (prof. dr. Dumitru ZAHARIA)ui Ștefan cel Mare, un cunoscător al documentelor și

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!