Impozitul pe dividende se reține la sursă

Administrator

Agenția Națională de Administrare Fiscală a transmis ieri, 13 iunie, noi precizări referitoare la calculul impozitului pentru veniturile realizate din dividente, aferente exercițiului financiar al anului 2005. Acestea vor fi luate în calcul în situațiile financiare începînd cu 1 ianuarie 2006, pentru calculul impozitului pe veniturile realizate din dividende, aferente exercițiului financiar al anului 2005. Astfel, în cazul în care dividendele sînt distribuite acționarilor sau asociațiilor persoane fizice, impozitul pe dividende se stabilește prin aplicarea unei cote de impozit de 16% din suma acestor dividende, iar obligația calculării și reținerii impozitului revine persoanelor juridice odată cu plata dividendelor către acționari sau asociați. În cazul în care dividendele sînt distribuite acționarilor sau asociaților persoane juridice, impozitul pe dividende se stabilește prin aplicarea unei cote de impozit de 10% asupra dividendului brut plătit către persoana juridică română. Aceaste soluții pot fi găsite accesînd adresa de internet, portal ANAF http://anaf.mfinate.ro, domeniul Asistență contribuabili/Întrebări frecvente/Impozit pe profit sau Impozit pe venit. Totodată, informațiile privind problematica fiscală, pot fi obținute de la Centrul unic de asistență, la numărul de telefon, cu tarif normal, 031.403.91.60. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.