Piața de capital

Administrator

S-a spart gheața la Bursa de Valori

Șirul scăderilor pe piața de capital, la Bursa de Valori București, a fost întrerupt ieri, 13 iunie, după o lungă perioadă în care majoritatea tranzacțiilor le generau vînzătorii, iar volumele nu impresionau decît prin dimensiunea lor redusă. Ieri s-a produs o ruptură în acest mod de evoluție, în special la acțiunile SIF. Piața a crescut în primele minute, imediat după deschidere, după care au revenit la scădere. La jumătatea ședinței, scăderile erau deja destul de consistente și se întrevedea un final tipic pentru ultima perioadă. însă în cea de-a doua parte a sesiunii bursiere, cumpărătorii a revenit în piață pe titlurile SIF, au început să se tranzacționeze volume mari direct la prețurile de vînzare, fără intenție de negociere. Așa se face că indicele BET-FI a închis mai sus cu aproape 4% decît luni, iar rulajul total al zilei a depășit 35 de milioane RON. „Este, însă, mult prea devreme să vorbim de o revenire – au apreciat analiștii de la Prime Transaction. Ședintele viitoare trebuie să confirme o schimbare de trend, mai ales că revenirea de ieri vine după o ședință în care titlurile SIF au suferit deprecieri de proporții”.

Sectorul petrolier a încheiat ședința tot pe minus. O volatilitate mai mare au avut titlurile Rompetrol Rafinare (RRC), care au scăzut la un minim de 0,0696 RON/acțiune. Și-au revenit ulterior și au închis la palierul de 0,07 RON (minus 1,4%). La Petrom București (SNP) a fost spart pentru prima dată în ultima perioadă suportul de la 0,5 RON/acțiune, în prima oră de la deschidere (fază în care toată piața ajungea la minime), însă a reintrat rapid în tunelul său normal, deasupra acestui palier. A închis tot la 0,5 RON (minus 1%) și a fost cel mai tranzacționat titlu de la prima categorie, cu un rulaj de peste 8 milioane RON.
Una din creșterile semnificative ale zilei (și cea mai mare creștere de la prima categorie) a înregistrat-o Oltchim Rîmnicu Vîlcea (OLT). în prima oră au fost și aici scăderi, la fel ca în toată piața, dar apoi cursul a început să urce și s-a oprit doar la 0,36 RON/acțiune (plus 5,9%). Deși e o performanță bună, această creștere nu acoperă scăderea de luni, cînd OLT a pierdut peste 7 procente.
Scăderea cea mai mare a ședinței aparține titlurilor Carpatica (BCC), o scădere de 2,8% la 0,52 RON/acțiune. De data aceasta, cazurile de scădere au fost mai puține și de amploare redusă, față de zilele anterioare, cînd creșterile erau o raritate. Celelalte două bănci au închis mai jos cu cîte un pas de cotare față de luni și doar BRD-GSG (BRD) a avut o volatilitate mai mare. Cursul a scăzut la 15,4 RON, dar spre final a început să-și revină, încheind sesiunea la 15,7 RON/acțiune (minus 0,6%).
Investitorii în SIF-uri au răsuflat usurați, ieri, pentru prima dată după o lungă serie de scăderi care păreau că nu se mai opresc. Cu mici diferențe, cele cinci SIF-uri au evoluat în tandem: au crescut la început, au scăzut mai apoi, după care au intrat din nou pe creștere pînă la final. SIF Moldova (SIF2) a închis cel mai bine, cu 4,4% mai sus decît ieri, la 1,66 RON/acțiune. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.