Se strînge lațul în jurul datornicilor la taxe și impozite locale

Administrator

Băcăuanii mai pot plăti, pînă mîine, taxele și impozitele către stat, pentru că atunci se închide trimestrul trei financiar. După această dată, agenții economici riscă să rămînă fără conturi, pentru că inspectorii de la Direcția de Taxe și Impozite Locale (DTIL) Bacău le vor bloca de luni. După această zi, vor fi emise somații de plată, însoțite de titluri executorii pentru persoanele fizice, iar cele juridice vor rămîne fără conturi. Direcția poate pune sechestru și pe bunurile datornicilor.
Cel mai grăitor exemplu sînt trei firme din Bacău care în această lună au fost „călcate” de inspectorii de la taxe și la care s-a și instituit procedura de sechestru. Dacă aceste societăți nu ar fi avut bunuri de sechestrat, ar fi fost declarate falimentare. Totuși, chiar dacă se ajunge aici, firmele mai au o șansă. Dacă își plătesc integral datoria, procedura de faliment poate fi oprită. Procedura de recuperare a banilor poate merge mai departe, pînă la punerea sub sechestru a apartamentului sau a altor bunuri personale ale administratorului, pînă la recuperarea datoriei. Persoanele fizice care nu-și vor plăti datoriile vor suporta, începînd de luni, majorări de 0,1 la sută pe zi. (Alexandru COVACI)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.