Dosarul Banca Transilvania

Administrator

Expertiză de 1,2 miliarde de lei pe documente inexistente

• experții din dosar s-au contrazis în declarații, deși ei susțin că ar fi lucrat permanent în echipă și n-ar fi trebuit să existe neclarități n documentația pe baza căreia s-a făcut expertiza a fost incompletă n documentele luate de la alte instituții, despre care inculpații nu știau, nu au fost depuse în copie la raportul de expertiză n unul dintre experți a fost arătat cu degetul că folosea telefonul mobil ca să-și anunțe colegii din afara sălii de judecată despre declarațiile sale

Expertiza contabilă din dosarul Banca Transilvania a fost întocmită pe baza unor documentații incomplete. Acest lucru a fost recunoscut chiar de către experții contabili care au fost audiați, ieri, cu privire la modul în care au făcut documentarea. Trebuie menționat că în dosarul Banca Transilvania, peste 40 de oameni au fost trimiși în judecată, în urmă cu doi ani, pentru infracțiuni financiar bancare, fără să fi existat în prealabil o expertiză care să ateste existența neregulilor în derularea acestor operțiuni. Expertiza a fost dispusă de instanță, în timpul procesului, care a desemnat patru experți contabili: Ion Stanciu, Silvica Săndulache, cei care, după toate aparențele, au muncit cel mai mult la acest raport, Gheorghe Cristea și Gheorghe Andrieș. Pe de altă parte, și inculpații, la rîndul lor, și-au desemnat experți parte în acest dosar, dar și Banca Transilvania și-a desemnat un expert în persoana unui profesor universitar din Cluj. Raportul a fost finalizat la începutul acestui an și depus în instanță în luna martie. Pentru munca depusă, experții au solicitat, iar instanța a aprobat, un onorariu de 1,2 miliarde de lei, o sumă care a stîrnit revolta inculpaților, ce o asemănau cu cea a creditelor pentru care erau trimiși în judecată. Cum aceștia au anunțat că nu mai plătesc nici un leu față de cele 500 de milioane plătite deja, instanța a dispus ca restul de onorariu să fie plătit din bani publici. Ba, mai mult, incuplații au arătat încă de la termenele trecute că au dubii cu privire la modul în care și-au făcut experții treaba.

Tensiuni în sala de judecată

Atmosfera în care a debutat procesul a fost mai mult decît tensionată, întrucît explicațiile experților au fost ambigue, ca și cum nu ar fi înțeles întrebările avocaților. în acest fel, aceștia erau nevoiță să le reformuleze de cîte două trei ori pînă să obțină un răspuns cît de cît clar de la aceștia. Așa se face că experții au recunoscut, după numeroase insistențe, că n-au considerat necesar să se consulte și cu inculpații asupra unor documente de care aceștia habar nu aveau, dar care au stat la baza întocmirii concluziilor. „S-a încălcat dreptul la apărare al clienților noștri. Practic, experții și-au formulat raportul pe baza unor documente consultate doar de ei, inexistente la dosar și de care clienții noștri n-au știut nimic. Ca să nu mai vorbim despre faptul că expertul parte al Băncii Transilvania, partea reclamantă în acest dosar, a recunoscut că el este persoana care a întocmit o parte din expertiza depusă în instanță. Altfel spus, expertul reclamantului întocmește documente pentru experții inculpaților. Nouă nu ne rămîne decît fie să cerem efectuarea unei alte expertixe, de data asta cu toate rigorile legii, fie să cerem refacerea ei”, ne-au declarat avocații, la ieșirea din sala de judecată. Tot experții au fost cei care au recunoscut că, de fapt, ei și-au întocmit raportul de expertiză pe baza unei documentații incomplete. „Este cazul documentelor cerute de la DNA și care au ajuns în Bacău zilele trecute. Păi, în cazul acesta, pe ce fel de documentații și-au făcut ei raportul? Că au scris negru pe alb că au studiat sute de acte care nu se găsesc la dosar, ci pe la alte instituții. Și că nu erau obligați să depună la dosarul instanței o copie și pentru noi, că noi nu trebuie să știm pe ce bază și-au întemeiat ei opiniile”, au mai spus avocații. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.