Băcăuanii care vor să-și petreacă concediul s-au sfîrșitul de săptămînă pe Litoralul Mării Negre au la dispoziție, începînd de astăzi, un tren suplimentar. Pînă pe 18 septembrie, călătorii din Bacău vor beneficia de trenul accelerat A1856/1855, care va circula de la Suceava Nord la Mangalia. Trenul va pleca din Gara Bacău la ora 22.13 și va ajunge la Mangalia la ora 6.11. Prețul unui bilet pînă la Mangalia este de 390.000 lei la clasa a II-a și 603.000 lei vechi la clasa I. Reducerile se acordă doar celor care își cumpără tichet dus-întors, valabil 20 de zile, pentru care plătesc cu zece la sută mai puțin. Pentru a reveni, băcăuani au la dispoziție trenul accelerat A 1854/1851, care va pleca din Mangalia la ora 20.55 și va ajunge în Gara Bacău la ora 5.40. (Ionuț BARBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.