Istorii cu zîmbete

Țăranii astronomi

* „Cerul românesc” – așa cum îl vedeau strămoșii

… Doar o adiere slabă de vînt mai mișca frunzele bătrînului nuc. Pe cer apăruseră stelele strălucitoare. Ion Otescu, profesor de matematică, dar și pasionat folclorist, se afla pe prispa casei lui Ion Ciuche din Valea Berheciului. Era în iulie 1896:
– Dom’ profesor, spuse unul dintre bătrînii satului, vedeți steaua aceea luminoasă?
– Da, e Sirius!
– Apoi, noi îi spunem „Ochiul Dulăului”, sau „Zorilă”, și e vestitorul zorilor. Iarna noi ne uităm la „Cloșca cu pui” și după cît e de sus ne dăm seama cît mai e pînă la ziuă. Mai avem, uitați acolo, „Luceafărul Porcesc” (steaua Aldebarn), sau „Deșteptătorul” după care se iau cocoșii spre a vesti ivirea zorilor.
– Priviți și colea: steaua cea care parcă clipește e „Fata mare din horă” (Gemma), iar celor două mai apropiate le zicem „Lăutarii”.
– Dacă vă uitați cu atenție – intervine un altul -, spre „Calea Laptelui”, acolo unde parcă se bifurcă e „Fîntîna din Răscruci” (steaua Albiera); cea care domină tot cerul și pe care noi o îndrăgim cel mai mult e „Stîlpul” – pentru că toate stelele se rotesc în jurul ei…
Uluit de cunoștințele țăranilor, Ion Otescu va recurge la aceeași metodă pe care o practicase în 1871 Alexandru Odobescu. în 1896 Otescu trimite tuturor învățătorilor din țară un „chestionar” privind cunoștințele despre aștri ale țăranilor din localitățile lor. în 1907 „…el a prezentat «Academiei Române» un memoriu care s-a bucurat de o entuziastă primire” – intitulat „Credințele țăranului român despre cer și stele”. Succesul l-a determinat să alcătuiască chiar o hartă cerească „cu grupările făcute de țăranii români”, iar memoriul a fost tipărit. Datorită eforturilor sale s-a păstrat „Legenda cerului”. în ea se spunea că din cauza „fărădelegilor” cerul s-a urcat sus de tot „căscându-se o adevărată prăpastie între tăria albastră și pământ. Un om s-a hotărât să schimbe lucrurile. A învins diavolul cu ajutorul prietenilor săi. Drumul său se vede bine – «Calea Laptelui», deoarece a fost albită cu laptele vărsat din gălețile ciobanului, când acesta s-a luptat cu balaurul…”. Cerul apare cu unele regiuni ca „o baltă de fier, alții ca un pământ ce putea fi arat și semănat, iar alții că de fapt sunt 9 ceruri”. Alte denumiri pentru imensa boltă cerească sînt date de imaginația țăranilor noștri: „Rarița”, „Secera”, „Coasa”, „Crapii”, „Balaurul”, „Scaunul lui Dumnezeu”, „Burghiul”. Ion Otescu sublinia: „Românii (…) și-au format un cer al lor propriu: cerul românesc”. (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!