Amintiri de pe bloc

Ovidiu PAULIUC

Eram tînăr și îmi petreceam timpul liber pe acoperișurile blocurilor din cartierul Cornișa, sub pătură, în compania sutienelor. Ce vremuri! Luați-vă, însă, gîndul de la prostii. Sutien era numele unui anumit tip de antenă de televiziune, pătura era pusă în chip de cort sub care era instalat televizorul, ca să nu bată lumina zilei în ecran, iar pe acoperiș urcam cînd se transmiteau meciurile de fotbal ale Campionatului mondial din Spania, în 1982, ori din Mexic, în 1986. Campionatul argentinian, din 1978, fusese ultimul transmis de televiziunea lui Ceaușescu. în ’82, încă nu se știau prea multe despre antenele pentru ruși. Cine avea antenă era boierul cartierului și îi primea pe acoperiș pe sărmanii fără sutien. Și eu eram printre ei. Nu de alta, dar n-aveam rude la fabrica de avioane, și nici pe altcineva care să facă rost de niscaiva aluminiu pentru antenă. Mă gîndeam atunci, cum mă îndeamnă și azi mintea să cred, că pădurea de antene care a apărut în anii aceia, în special la campionatul din ’86, a cam secat de aluminiu economia națională. Nici măcar țiganii care fură conductorii de pe la calea ferată nu au mai reușit să atingă acele performanțe.

Am crescut pe ritmul celor patru ani dintre două campionate de fotbal și cred că turneul final din 2046 va fi cam ultimul pe care îl mai prind. Asta, dacă nu se întîmplă ceva rău între timp. Oricum, conform unor reclame stradale, o companie de telefonie mobilă ne spune că vom trăi 26.280 de zile, adică 72 de ani. Asta înseamnă că nu îl voi mai prinde nici pe cel din 2042. Dar dacă îl voi prinde, dilema cea mai mare este este că nu știu unde voi vedea acel campionat, adică tot la sutien, sau ca acum, cu băieții, la o bere. Că vremurile se mai și schimbă.
Revenind la ultimele două campionate „de la ruși”, e de amintit o adevărată industrie clandestină care s-a dezvoltat atunci, precum și comerțul adiacent. Este vorba despre industria convertoarelor și amplificatoarelor de semnal tv, care se vindeau cu o sută de lei. Meritau, fiindcă mai alungau puricii. în ’86 eram unul dintre privilegiații cartierului, fiindcă locuiam la etajul zece, cu balconul taman spre granița cu RSS Moldovenească. Știam pe de rost frecvențele stațiilor de emisie de la Ungheni, Fălești, Leova, Comrat sau Bălți, spre care îndreptam vîrfurile sutienului. în plus, nu aveam nevoie de cablu prea lung, și nici de amplificator. Ce mai, eram favorizat.

Era o adevarată emulație în preajma turneului. Ședințe pe acoperiș, la uscătorie, la meciuri nici nu respiram. „Nula nula”, „adna nula”, „zbornaia camanda”, cam așa grăia, dulce, crainicul rus. Campionatul din 1986 a avut audiențe record în România. Le-am furat semnalul sîrbilor, bulgarilor, moldovenilor, ungurilor. Noi, băcăuanii, o duceam relativ bine aici, dar incomparabil mai prost decît ieșenii, care prindeau rușii cu sîrma. Dar și mai prost o duceau ardelenii, care ridicau antene pe dealuri și se strîngeau zeci de oameni în jurul unui televizor alimentat de la o baterie de mașină. Exact acum 16 ani vedeam din nou la televiziunea română un campionat mondial de fotbal, cel din Italia. Și tot acum 16 ani, minerii se apucaseră de plantat flori prin centrul Bucureștiului și emisia s-a întrerupt pentru cîteva ceasuri. Atunci, mirajul turneului final a pălit. Și așa a rămas, pînă anul acesta. Sătul însă de mineri, de Voiculescu, Iliescu, Gigi Becali, Miron Cosma, Marian Iancu sau Tender, am hotărît că a sosit vremea amintirilor de pe bloc și a reînvierii mirajului pe care îl aduceau campionatele anilor ’80. Chiar și fără sutien. sosit vremea amintirilor de pe bloc și a reînvierii mirajului pe care îl aduceau campionatele anilor ‘

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!