într-o „Scrisoare deschisă”, un grup de 50 de membri ai Partidului Democrat, în numele cărora semnează Cristian Cristian și Maricica Coșa, își arată nemulțumirea față de stilul de lucru al conducerii locale și județene a PD. Semnatarii scrisorii susțin că au ales această modalitate, deoarece „nu există comunicare între membrii partidului și conducerea acestuia”. Ei își exprimă „nemulțumirea față de activitatea politică” dusă de conducerea organizației locale și „lipsa de inițiativă” a acesteia în „problemele comunității băcăuane”. „Am crezut cu tărie că liderii vor milita pentru interesul comunității, dar nu așa înțelegem să ne exercităm puterea obținută prin alegeri, prin neîndeplinirea promisiunilor făcute, prin implicarea unor persoane din conducerea organizației locale în afaceri controversate, transformate în scandaluri de presă și neclarificate, prin practici de susținere în funcții publice a rudelor aleșilor locali ai PD”, se afirmă în scrisoare. Conducerile locale și județene ale PD mai sînt acuzate că nu organizează ședințe în care membrii de partid să aibă posibilitatea de a-și arăta nemulțumirile.
Pus în fața conținutului „Scrisorii deschise”, Vasile Nistor, președintele Organizației Județene a PD, contestă toate acuzele aduse. „Ca să cunoști activitatea partidului, să discuți toate problemele, trebuie să vii la sediul lui, ceea ce grupul contestatarilor nu a făcut. Cît privește ședințele, ei nu cunosc că s-a luat hotărîrea ca ele să se țină în mijlocul oamenilor, al organizațiilor locale. Ultima ședință de Comitet Director, de exemplu, a fost la Dărmănești, iar următoarea va fi la Podu Turcului. Referitor la afaceri, eu știu că vreo 10 din acel grup sînt angajați la o firmă de construcții controversată, și nu conducerea are societăți în acest domeniu. Oricum, organizația din care fac parte semnatarii a avut rezultate proaste la alegeri. Noi îi așteptăm la partid, să discutăm”, a declarat Vasile Nistor. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.