Grand Prix reușit pentru Simona Borcea

Administrator

ATLETISM – JUNIORI 2: Atleta băcăuană Simona Borcea, de la Clubul Sportiv Școlar Bacău, a cîștigat proba de 2000 metri obstacole din cadrul concursului Grand Prix de atletism, juniori 2, desfășurat sîmbătă în Capitală. Băcăuanca a încheiat cursa cu timpul de 7 minute și 2 secunde. Tot pe podium au urcat alți doi atleți de la CSȘ Bacău, respectiv SCM Bacău. Gabriela Covaci a ieșit a treia în proba de 400 metri garduri cu timpul 67.67 secunde, record personal, iar Alexandru Crăescu (antrenor Eugen Pereteatcu) a reușit același lucru la aruncarea suliței, cu o cea mai bună încercare de 57.46 metri. „Petru noi concursul a contat în primul rînd ca o utilă verificare, un alt scop fiind cel al stabilirii baremurilor pentru participarea la finalele campionatului național. Majoritatea celor care au făcut deplasarea, dintre ai noștri, au stabilit noi recorduri personale sau au fost foarte aproape de ele. Rezultatele pot fi considerate drept bune”, a afirmat antrenorul Petru Ciupercă.
Borcea, Covaci și Crăescu și-au făcut baremurile pentru participare la finale. Din delegația băcăuană au mai făcut parte Andrei Butucaru, la 400 m plat, respectiv Ovidiu Pruteanu, la 800 m. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.