Funcționarii publici repun pe tapet revendicările privind salarizarea

Administrator

Consiliul Unional al Alianței Federative a Sindicatelor Funcționarilor Publicii „Sed Lex” a luat în discuție elaborarea sistemului unic de salarizare a funcționarilor publici. La lucrări – ne-a informat președintele sindicatului funcționarilor publici din isntituții din județul Bacău, Dragomir Dulcescu – au participat consultanții Guvernului României din partea Băncii Mondiale, care vor redacta noua lege privind salarizarea funcționarilor publici începînd cu anul 2007. Consiliul Unional a hotărît solicitarea unui salariu mediu net pentru funcționarii publici și personalul contractual, de 1.225 de lei noi (aproximativ 350 de euro), ținînd cont că funcționarii publici, față de alte categorii sociale sînt obligați să nu desfășoare nici o altă activitate remunerată sau neremunerată. Această solicitare este fundamentată pe faptul că media salarizării funcționarilor publici din țările Europei Cetrale și de Est care au aderat la Uniunea Europeană, fiind de aproximativ 470 de euro. De asemenea, s-a solicitat acordarea unui spor de fidelitate cuprins între 3 și 20%, în scopul menținerii persoalului în acest domeniu de activitate și a unui spor de confidențialitate de 15% conform Statutului funcționarilor publici. La fel, s-a susținut o salarizare fixe, cuantificabile, pentru fiecare funcționar public, bazată pe principiul „la muncă egală, remunerație egală”, menținerea în textul legii salarizării a pincipiilor avansării tip carieră a funcționărilor publici pe propriul post și sprijinirea trecerii la o salarizare fixă pentru personalul contractual. Susținerea acestor revendicări – a precizat Dragomir Dulcescu – se va face prin demararea procedurii de strîngere de semnături pentru declanșarea grevei de avertisment și a grevei generale, pichetarea instituțiilor în care lucrează funcționarii publici și personalul contractual timp de o oră la începutul programului, declanșarea grevei de avertisment și a grevei generale după ce sînt numărate semnăturile de susținere a celor două acțiuni de protest.
Din Alianța sindicală „Sed Lex” fac parte funcționari publici din Direcția Generală a Finanțelor Publice, Agenția de Mediu, Vama, Prefectura, Casa Județeană de Pensii, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și Direcția Județeană de Statistică Bacău. Dacă la Bacău sînt înregistrați aproape 700 de sindicaliști, în țară Alianța „Sed Lex” are 51.000 de membri, din 96.000 de funcționari publici – după unele surse. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.