Baba-oarba cu salariul minim pe economie

Administrator

Salariul minim pe economie are, în acest moment, nu unu, ci două cuantumuri, ambele reglementate prin lege, stîrnind confuzia băcăuanilor salariați, a patronilor și chiar a autorităților. Pe de o parte, suma de 330 de lei pe lună a fost stabilită, încă de anul trecut, printr-o Hotărîre a Guvernului. Pe de alta, contractul colectiv de muncă unic la nivel național, produs al negocierii între sindicate și patronate, supravegheate de Guvern, care are putere de lege de pe 3 aprilie anul curent, prevede suma de 370 de lei.
Gheorghe Apostu, șeful Direcției Muncii, o instituție ale cărei prestații către populație se calculează în raport cu salariul minim din Hotărîrea de Guvern, vede implementarea rapidă în economie a sumei de 370 de lei ca fiind „o măsură absolut incorectă, deoarece s-ar trece astfel peste contractele colective deja negociate, iar efortul economic făcut de patroni cu creșterea tuturor salariilor ar conduce la risc de șomaj”. Dealtfel, unitatea pe care o conduce și care, potrivit legii, face și înregistrarea contractelor colective de muncă a continuat și după 3 aprilie să înregistreze contracte cu 330 de lei. „Contractul la nivel național ar trebui să producă efecte la nivel de ramură și apoi de unitate, or lucrul ăsta întîrzie să se producă. Noul cuantum e bun, dar aplicat treptat”, a mai spus Apostu.

Se bat cap în cap

La Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău, inspectorii verifică, deja, cuantumul de 370 de lei pe lună. „Obligativitatea cuprinderii, în contractele individuale de muncă, a prevederilor celui colectiv la nivel național decurge din Codul Muncii, care spune clar că primele nu pot conține clauze care să stabilească drepturi inferioare celor stabilite în contractele colective, iar contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte pentru toți salariații, indiferent de mărimea societăților pentru care lucrează”, a explicat inspectorul șef Haralambie Irimescu. Prin lege, nerespectarea normelor privind acordarea salariului minim de către patroni constituie contravenție și se sancționează cu amenzi între 2.000 și 5.000 de lei noi. „Controalele obișnuite pe care le realizăm la agenții economici urmăresc, mai nou, plata lunară a salariului minim de 370 de lei, în loc de 330 cum era pînă acum. Unele unități au început să se conformeze noului cuantum”, a declarat inspectorul șef adjunct Ion Barbu. (Alin LEANCĂ)de către patroni constituie contravenție și se sancționează

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.