Alma mater

Student „privat”, cu diplomă de „stat” (2)

Profitînd de faima obținută în urma multelor decenii de existență, universitățile de stat au reușit să compromită în mare măsură ideea de calitate și seriozitate în învățămînt. Cu riscul să supralicitez, voi exemplifica cu unele exemple la care am mai făcut trimitere, dar realitatea lor nu poate fi ignorată. La Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași s-a ajuns în instanță cu cazul diplomelor false vîndute unor italieni. Rezidențiatul pentru absolvenții mediciniști este refuzat Iașiului pentru al patrulea an consecutiv, tocmai din motive de scădere a credibilității. Iar recenta declarație a rectorului UMF că doar 10% dintre absolvenți sînt bine pregătiți îngroașă și mai mult tenta de lipsă de calitate într-o universitate care primește finanțare pe fiecare student, dar încasează și taxe de la studenți. La Universitatea Al. I. Cuza din Iași studenții reclamă calitatea proastă a actului didactic tocmai din cauzele amintite mai sus: supralicitare și goana după bani.
În al treilea rînd: universitățile cu dublă finanțare fac o concurență neloială universităților cu o singură sursă de finanțare. În cunoștință de cauză vorbind, adică lucrînd în foarte multe universități, inclusiv din afara țării, am ajuns la concluzia că tocmai finanțarea mai slabă a universităților „private” le-a obligat pe acestea să pună un accent deosebit pe calitate. Mă refer, desigur, la acele universități care au supraviețuit examenului pieței. Este știut că multe universități „private” au fost fie neacreditate, fie închise tocmai ca urmare a lipsei de preocupare pentru calitate. Aștept cu interes și momentul în care o universitate de stat să fie închisă pentru că face rabat la calitate. Așadar, iată un nou paradox: în unele cazuri, o finanțare mai slabă a dus la o calitate mai bună! În schimb, universitățile de stat se transformă în societăți comerciale care, la adăpostul faptului ca sînt ale statului și tot statul le controlează, fac rabaturi serioase la calitate.
Pentru cititorul neavizat cele afirmate mai sus pot fi simple abstracțiuni sau generalizări. Voi încerca să exemplific o parte dintre aserțiunile referitoare la piața serviciilor de educație cu date din urbea noastră, unde există două universități: una – considerată de stat, iar cealaltă – considerată privată. Voi demonstra că cea „de stat” este, în fapt, peste 90 la sută o universitate „privată” sau, mai exact, „cu taxă”. Astfel, la facultatea de Științe economice, la specializarea Marketing – dintr-un total de 371 de locuri, 21 sînt bugetate (adică fără taxe plătite de student), iar la facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune, dintr-un total de 271 de locuri, tot 21 sînt bugetate. Calculați singuri procentele! Mai mult, la cele trei masterate, dintr-un total de 195 de locuri doar 15 sînt bugetate. Interesant este și faptul că taxele de studii sînt cu mult sub nivelul finanțării pe student oferită de la buget, ceea ce impune următoarea concluzie: dacă un student poate fi pregătit cu costuri mai mici decît cele acoperite de stat, atunci fie finanțarea de la stat este prea generoasă, fie calitatea oferită studenților cu taxă este mai mică în comparație cu calitatea oferită studenților fără taxă. Dar cum nu poți ține cursuri cu 21 de studenți, deci cursurile fiind comune, singura concluzie este că se oferă o calitate sub nivelul celei cerute de nivelul finanțării pe student. Totodată, taxa percepută de la studenți fiind mai mică decît la universitatea-soră, considerată „privată”, concluzia care se impune este că există și o diferență de calitate. Dacă se vînd banane cu doi lei și banane care se vînd cu patru lei, oricine poate observa că și calitatea primei categorii este la jumătate, precum este și prețul.
Concluzia pe care îmi permit să o trag este că se impune o revizuire serioasă a legislației în vigoare sub aspectul finanțării. Dacă este să ne luăm după realități, toate universitățile din țară sînt „private”; ceea ce diferă este doar nivelul taxelor și al calității oferite.
(Liviu DRUGUS, Universitatea Bacovia)ă există și o diferență de calitate. Dacă se vînd banane cu 2 lei și banane care

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!