Societatea „Mobila Buhușeană” din Buhuși se află, în acest moment, la un pas de faliment, motiv pentru care a anunțat autoritățile de la Bacău că ar putea fi nevoită să trimită în șomaj, chiar luna aceasta, cea mai mare parte dintre salariați.
Potrivit proiectului de concediere colectivă, depus la sfîrșitul lui iunie la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), „unitatea se confruntă cu o perioadă foarte dificilă. Contractul cu firma franceză s-a terminat, în 2005. Puterea de cumpărare pe piața internă a scăzut considerabil. Stocul de produse fiind prea mare, s-a ajuns în imposibilitatea de a mai achiziționa materiale necesare producției și de a asigura plata salariilor, a căror pondere în venituri este de peste 35 la sută. S-au căutat metode de evitare a măsurii disponibilizării colective. De pildă, s-au propus două unități din zonă, pentru detașarea salariaților pe 2-3 luni, cu lucru în același domeniu, dar muncitorii și sindicatul nu au fost de acord”, se arată în document. Ajunsă în impas, firma Mobila Buhușeană a luat decizia concedierii a 84 de oameni, din totalul de 92, măsură care ar trebui să aibă efect la finele lunii în curs.
Contactată la telefon, conducerea societății a subliniat că este silită de situația economică să facă aceste concedieri și că decizia ei nu este definitivă, aceasta depinzînd de cîteva zeci de parteneri străini cu care a luat legătura în vederea unei colaborări, dar cu care nu are încă nici un contract ferm. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.