Preotul grevist al foamei nu-și va recupera tot pămîntul

Administrator

Parohia din Pîrjol, în numele căreia preotul Dragomir Nicolae a inițiat greva foamei în fața Palatului Cotroceni, nu va primit tot pămîntul care ar fi trebuit să-i fie retrocedat. Parohiei îi reveneau, conform legii, 24 de hectare, însă a primit doar 3,5. Datorită faptului că punerea în posesie a fost tărăgănată, preotul Dragomir a recurs la gestul extrem, fapt ce a făcut ca dosarul să ajungă și la Prefectura Bacău. „Am luat cunoștință de acest caz, care a fost discutat la întîlnirea comisiei de specialitate de joia trecută, însă documentația nu e finalizată. Acum se lucrează la fundamentarea lui. Oricum, retrocedarea pămîntului către parohia Pîrjol nu va putea fi făcută în totalitate, dar va putea primi despăgubiri. Aceasta se va face în momentul în care cei de la Consiliul Local vor întocmi bine documentația necesară „, a afirmat subprefectul Gheorghe Hură. (Ionuț BARBU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.