Lumea românească

Țara tuturor contrastelor

Vasile PRUTEANU

Cine a spus că România este țara tuturor posibilităților, probabil se gîndea la America. Dacă se referea la posibilitățile de a jefui toate bogățiile solului și subsolului, aerului și a apei, atunci, da, avea dreptate! Toate căile de acces spre acestea au fost deschise furtului individual și organizat. Eu aș zice că am devenit țara cu cele mai aberante contraste. Din fruntea și pînă la talpa țării. în fruntea ei sînt parlamentari săraci în declarațiile de avere, dar cu ceasuri Rolex la mînă, cu vacanțe pe Coasta de Azur și în insule îndepărtate, cu mătuși putred de bogate și cu neveste ce au salarii egale cu cele ale lui Soroș și Bill Gates – oameni atît de săraci, încît le cresc vilele și averile singure, ca proastele. Tot în frunte se aliază, dar se sfădesc și se hărțuiesc fără răgaz, cei în care am investit încredere și speranță. Președintele – jucător joacă tarantela pe grumazul guvernului, iar acesta îl lucrează pe din dos cu proiecte de legi ce nu-și găsesc deloc aplicarea. „Axa Băsescu – Becali – Vadim duce la abandonul lui Andrei Pleșu și al Renatei Weber din preajma președintelui, în timp ce tandemul Voiculescu – Andon îl sictiresc pe Mircea Dinescu, zicînd despre el că a fost ce, de fapt, ei au fost; adică turnători ordinari ai Securității. Tehnica de manipulare e cea foarte cunoscută: zici de mine, zic de tine. Adică tu, victimă, ai fost călăul, iar eu, călăul, am fost victima. Prostimea pune botul și crede ce-i arată televiziunile torționarului. „Anticomunismul”, „Lustrația”, „Reforma morală a societății” (teme- simbol ale liberalilor) au dăinuit în limbajul acestora pînă la scandalul C.N.S.A.S., pînă la alocarea de fonduri și mijloace necesare funcționării fără greș a acestuia, ignorînd amenințările lui Marius Oprea (vînătorul de torționari) că părăsește Palatul Victoria dacă autoîmbuibatul de la Grivco, Dan Voiculescu, se instalează în guvern. Pe o altă axă – Voiculescu, Sârbu, Prigoană, Vântu – importante mijloace mass-media cad în mîna șnapanilor, ca să-i apere de mititica, unde ar fi așteptați cu gratiile deschise. Acolo unde, de fapt, le-ar fi locul.
Venind din fruntea țării mai în jos, te uimește alaiul de Mercedes, Bentley, Alfa Romeo, VW, Lexus sau Ford care aleargă zănatice pe străzile orașelor și satelor, ocolind cu grijă gropile ce împestrițează șoselele care, de bine – de rău, par drumuri rurale. în Occident nici măcar la acest calificativ n-ar putea rîvni. Sîmbăta și duminica peisajele minunate ale patriei se umplu de fumul friptanelor și mititeilor, iar în urma vilegiaturiștilor din luxoasele autoturisme rămîn mormane de gunoaie, ca să împestrițeze suprarealist poienile, albiile rîurilor și potecile montane. Pe de altă parte, lumea se plînge de sărăcie, dar șomerii plimbă cîini de rasă, pensionarii cu telefon mobil vorbesc cine știe ce despre calitățile intelectuale ale lui Becali și intransigența lui Vadim Tudor față de „otrepele” ce nu-i execută ordinele la milimetru. în parcuri, „lumea bună”, cu pantofi și haine de firmă, parfumuri fine și cîini îmbăiați umplu aleile și băncile, lăsînd în urmă un covor de coji de bomboane agricole, flegme și chiștocuri de Kent și Marlboro. Prin magazine foiesc curve cu laptop, informîndu-se despre costul țoalelor de lux și de persoanele cele mai rentabile de agățat. Din decapotabilele lor răsună asurzitor maneaua pe ritm de hip-hop. Dintr-un jeep cît o șandrama coboară grațios o „doamnă” cu unghii lungi roz-bombon, asortate perfect cu poșeta Louis Vutton și pantofi Charles Jourdan, și-și bagă ce nu are în parcările lui Stavarache și în mama celor ce nu-și pun mașinile mai strîns, ca să încapă și hardughia ei măcar pe un spațiu de două locuri. Apoi îi spurcă birjărește pe unii care se holbează uimiți de limbajul ei „supercultivat”, tipic muierilor cu șapte fuste colorate, una peste alta. S-au țigănit doamnele!, zic cîrcotașii…
Coborînd mai jos, spre periferii, stau alături ca surorile vile cu două piscine și case din chirpici, ateliere meșteșugărești și terenuri virane pline de buruieni și gunoaie. în curînd, acestea din urmă vor deveni fie conace de îmbogățiți, fie restaurante fără apă potabilă și cu privata în curte. Costă de la 100 la 800 de dolari metrul pătrat, că doar sînt situate în intravilanul urban.
Spre sate viața are alt ritm. în cîmpuri se cască loturi întinse lăsate pîrloagă, ulițele sînt goale, cîrciumile – dese și pline. Oamenii zic că-și îneacă amarul în rachiu, fiindcă muncesc degeaba. Costul lucrărilor agricole este enorm, depășind de 10-15 ori valoarea produselor obținute. Așa că nu mai muncesc. Dacă îi chemi la prășit sau cosit se vaită de șale și vătămătură, sînt bătrîni, ori bolnavi, nu pot. Cînd pot, pretind 350 de mii de lei ziua de muncă, mîncare, rachiu și o bere la amiază și una seara, ca să-și stingă setea. Că pe zăpușeala asta nici dracu’ nu iese din casă. Mai curînd sătenii își caută alinare prin crîșme.
Tinerii din sate? „în sate când se-arată zorii / Și cade roua pe poteci / Flăcăii mândri ca bujorii / Se-ntorc trudiți din discoteci”. Și totuși, piețele sînt pline. Evident, de speculanți. Pînă și pătlăgica sau varza vin din import la niște prețuri de-ți îngheață leu-n pungă!
Toate aceste contraste sînt paradoxurile vieții românești, așa cum le vedem și trăim zi de zi, adesea fără să le mai băgăm în seamă. Le-am adoptat ca firești, fac parte din existența noastră, au devenit obișnuință. Lumea românească suferă de aceleași boli incurabile ale balcanismului leneș și inert, adeseori cu obiceiurile profund viciate de o societate situată între gregaritate ineptă și neputință. Acestea toate sînt adevăratul blestem al țării, de care nu scăpăm oricît ne-am opinti.buibatul de la Grivco, Dan

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!