Firma Gepex din Bacău a fost desemnată de reprezentanții comisiei de licitație de la Primăria Bacău drept cîstigătoare a Ștrandului Tineretului. La licitație a mai participat și firma Vasion Bacău, dar Gepex a avut cîștig de cauză. Interesant este că, așa cum „Ziarul de Bacău” a scris deja, Gepex și Vasion reprezintă interesele aceluiași grup de acționari. Deși persoane juridice distincte, acestea au aceiași acționari și același administrator: Gică Vlasie este administratorul ambelor societăți și are și 50 la sută din acțiunile de la Vasion și Gepex, iar frații Bogdan și Andrei Blejușcă au, fiecare, cîte 25 la sută din acțiuni, la ambele firme. „Cîștigătoare a fost firma Gepex. Licitația este valabilă, pentru că cele două societăți, deși au aceiași acționari, sînt persoane juridice distincte și, din punct de vedere legal, nu este nici o problemă”, ne-a declarat Ovidiu Popovici, secretarul Primăriei Bacău. De partea cealaltă, Gică Vlasie a recunoscut că ar putea fi luată în discuție o incompatibilitate morală, legată de prezența sa cu două firme la aceeași licitație.
Cert este că, firma Gepex a concesionat, pentru următorii 25 de ani, Ștrandul Tineretului din Bacău. Societatea va stăpîni suprafața de peste 34.500 de metri pătrați a ștrandului, precum și clădirea în care sînt restaurantele și grupurile sanitare, dar și bazinele din incintă. Potrivit reprezentanților primăriei, obligația concesionarului este să facă investiții de peste 500.000 de euro. Investițiile, care trebuie realizate în următoarele 36 de luni, au în vedere înființarea unui parc de distracții care să includă bazine de înot, terenuri de tenis, teren de fotbal artificial, patinoar și parc pentru copii. Gepex va plăti Primăriei Bacău, anual, o taxă de redevență de 500 de milioane de lei vechi. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.