Omor pentru un consult medical
• încă de la patru dimineața, oamenii stau la coadă în Policlinică, pentru un consult medical n bonurile pentru diabeticii din oraș se termină în mai puțin de un minut n bolnavii susțin că reprezentanții Spitalului își bat joc de ei intenționat, pentru ca aceștia să apeleze, pe bani, la cabinetele particulare n cei care nu mai suportă statul în picioare în fața ghișeului invocă ad-hoc o criză, pentru a fi consultați mai repede de medicii de la Urgențe n unii bolnavi ai spitalului o roagă pe asistenta medicală de la ghișeul Policlinicii să le dea cîte o bere
Patru dimineața. La ghișeul de eliberare a bonurilor din Policlinica Spitalului Județean, înghesuială mare. Zeci de oameni nu mai încap pe holul de la intrare și stau pe scări. Alții, pe băncile de afară. Toți așteaptă să se deschidă ghișeul de unde se vor elibera bonuri pentru a intra la cabinetele medicilor. Cu toate că afară încă nu s-a luminat de ziuă, înăuntru e zăpușeală, ca în miezul zilei. Oamenii își fac vînt cu batista, cu carnetul de asigurat sau trimiterea de la medicul de familie. Cineva vine cu ideea să se facă o listă pe care să își scrie numele fiecare, în ordinea în care au ajuns în Policlinică. Un tînăr pare revoltat de idee. „Pensionarii ăștia au rămas cu traume comuniste! Ca pe vremea cozilor la unt. Unde se adună mai mult de zece persoane, cineva simte nevoia să facă o listă”, susține omul, deranjat de propunerea pensionarului. Oamenii se așează, teleghidați parcă, la rînd să își scrie numele pe listă. Vreo doi pensionari, care au văzut că eu notez în agendă s-au așezat, fără să judece, în spatele meu, crezînd că m-am apucat și eu să fac o listă.
Bonurile pentru diabetici s-au terminat într-un minut
La ora 6.30, asistenta medicală deschide ghișeul. Oamenii uită de ordinea stabilită pe listă și se bulucesc la geam. Un bătrîn iese victorios, primul, cu bonul în mînă. „Cine se scoală de dimineață, departe ajunge!”, spune omul și pornește spre cabinetul medicului. Mai toți rămîn fără grai cînd află că pentru diabeticii din mediul urban nu se eliberează mai mult de zece bonuri. „Asta e bătaie de joc! Ne obligă să mergem la cabinetele lor particulare”, susține o femeie trecută de 50 de ani. în mai puțin de un minut, bonurile diabeticilor s-au terminat. Mulți ies pe ușă dezamăgiți. Cei care au venit de prin sate rămîn la rînd, pentru că numărul bonurilor pentru mediul rural este de 40. Maria Cristea refuză să creadă că nici un medic nu o va consulta. „Of! Vă rog! Chiar dacă sînt de la oraș! M-am învoit de la serviciu! Mîine nu mai pot să-mi iau liber! Stau aici de la patru dimineața”, spune femeia. Constantin Gurău pare fericit că are buletin de Filipești și că își va primi porția de insulină pentru o lună. Lumea începe să se certe. Mulți susțin că unii au intrat în față. „Să nu sară nimeni peste rînd”, încearcă Mihai Popa să facă ordine. Asistenta medicală scoate capul prin geamul ghișeului și încearcă să lămurească lumea să nu mai stea la coadă degeaba, pentru că unii medici sînt în concediu.
în cîteva minute, mulți dintre cei care au primit bonul pentru consultația medicală se întorc. „Doamnă, nu vedem bine ce scrie aici! Spuneți-ne, ce număr de ordine avem?”, spun aceștia, aproape toți într-un glas, spre asistenta medicală. Femeia în halat alb își iese din fire. „De ce ești nervoasă? Eu stau aici de la patru dimineața”, zice Ileana Mardare din Lespezi.
„Pentru bube îmi trebuie bani?”
Oamenii trec, unul cîte unul, pe la ghișeul de la intrare cu carnetul de sănătate și trimiterea de la medicul de familie în mînă. Fiecare își spune suferința și primește cîte un bon. Cei care nu mai au răbdare să stea la rînd o pornesc spre medicii de la Urgență. „Mulți oameni vin la noi și spun că au diferite crize și vor să le dăm rețete. Recunosc că e înghesuială mare acolo, dar nu e corect să vină la noi. Nu sînt urgențe medicale!”, spune Elena Lămășanu, șefa Serviciului de Urgență.
Holul de la intrarea în Policlinică se mai eliberează. Cei care doresc să-și facă analize la sînge pleacă dezamăgiți, deoarece acestea nu se mai fac niciunde în spital, ci doar la cabinetele particulare. O bătrînă se apropie de asistenta medicală și o întreabă „Doamnă, pentru bube îmi trebuie bani?”. Femeia în halat alb o lămurește, minute bune, că are nevoie doar de trimitere de la medicul de familie și de carnetul de asigurat. Bătrîna nu se dă lămurită. Insistă să i se spună cîți bani trebuie să dea, pentru că are niște bube pe corp.
Programările prin telefon sînt ineficiente
După ore bune de petrecute pe holul Policlinicii, reușesc să stau de vorbă cu asistenta medicală de la ghișeu. Femeia îmi spune că, anul trecut, reprezentanții spitalului au încercat să facă programări prin telefon și să se renunțe la bonuri. „Rezultatul? Prin iunie se făceau programări pentru noiembrie. Vă închipuiți ce bine era! Era o prostie. Sunau toți și își făceau programări fără să fie bolnavi. Eu puteam, atunci, să-mi programez toate rudele, că doar nu mă durea mîna. Cum să spui unui cardiac să vină la control peste trei luni? Tot chestia asta cu bonuri e sfîntă”, pare convinsă asistenta medicală. O întreb dacă nu se încearcă și o altă variantă, prin care să se evite aglomerația din fiecare dimineață. Femeia ridică din umeri. Dau să plec și aceasta mă oprește. „Stați, să vă mai spun una: De cînd s-a încălzit afară, unii bolnavi îmi întind cîte zece mii de lei prin geam și îmi zic să le dau o bere! Mulți cred că aici e bar!”, îmi spune asistenta de la bonuri. (Olimpia FILIP)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.