Braconierii au pus mîna pe lacurile din județ

Administrator

Luciuri de apă păzite de persoane înarmate cu arme albe și arme de foc. Așa se prezintă situația pe lacurile de acumulare de pe cursul Siretului, acolo unde și accesul membrilor Asociației pentru Dezvoltare Comunitară (ADC) a devenit dificil. Plecați să analizeze situația braconajului în zonă, aceștia s-au izbit de o nouă asociație de pescari. „Am aflat că un grup de pescari «profesioniști» din satele Răcătau, Pîncești și Gheorghe Doja au constituit o organizatie nonprofit, după cum susțin, în scopul practicării pescuitul comercial, și au inițiat demersuri pentru concesionarea fondului piscicol, la Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol Iași. Deși nu au obținut toate avizele legale și nu au capacitatea și nici interesul de a respecta normele impuse de legislația referitoare la pescuitul industrial, braconierii și-au început activitatea, pescarii sportivi din zonă fiind atenționați că ei sînt de acum stăpînii apelor. Cînd am fost la braconieri, ne-a întîmpinat șeful de echipă, care avea la cingătoare, într-o parte, un cuțit de vînătoare, și în celalată parte, o armă. Probabil ca să ne intimideze, șeful braconierilor a scos din mașină o sabie ninja și a mers cu ea pînă în baraca muncitorilor și a lăsat-o acolo. Braconierii asigură inclusiv «paza» cu persoane înarmate cu arme albe și arme de foc”, ne-a declarat Gabriel Grițcu, membru în Asociația de Dezvoltare Comunitară.
Amenințări din partea braconierilor au primit și cei de la Asociația Județeană a Vînătorilor și Pescarilor Sportivi. „în timpul ultimelor controale, am fost avertizați de braconieri că lacurile vor fi ale lor și, în curînd, nu o să mai avem ce căuta acolo. Ne-au comunicat că s-au constituit într-o asociație, «Europesca», și în curînd vor avea inclusiv dreptul de a pescui și a pune taxe pentru pescarii sportivi”, a afirmat Gheorghe Vrînceanu, directorul AJVPS.
Conform informațiilor furnizate de Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol (CNAFP), „pe raza județului Bacău există un singur contract pentru exploatarea potențialului piscicol, prin pescuit comercial, în acumulările Antohești și Pereschiv, încheiat între ANAR și SC. Esoxx Bacău, și preluat de CNAFP”. Tot cei de la CNAFP ne-au comunicat că „plasele monofilament sînt interzise, conform Ordinului de Prohibiție nr. 191/329/2006”.
în aceste condiții, custodele legal al ariilor speciale de protecție acvifaunistică Lac Bacău II, Lac Galbeni și Lac Răcăciuni a hotărît să apeleze la ajutorul jandarmilor pentru a rezolva problema. „O să oganizăm o acțiune, împreună cu jandarmii, pentru a-i opri pe braconieri și sper să le dea amenda maximă”, ne-a mai explicat Gabriel Grițcu.
Reprezentanții forțelor de ordine sînt dispuși să se alăture celor de la ODC și AJVPS, pentru a stopa fenomenul de braconaj care a luat o amploare deosebită pe lacurile din județul Bacău. „Dacă ni se va cere ajutorul o să intervenim, deoarece noi nu avem dreptul, prin lege, să ne autosesizăm. Dacă este adevărat ce se spune, se poate lăsa cu dosare penale grele”, ne-a declarat Marius Țăranu, purtătorul de cuvînt al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău. (Ionuț BARBU, Alexandru COVACI)icat Gabriel

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.