Fondul Proprietatea ar putea să acorde despăgubiri celor care s-au înscris înainte de 1990 pe listele Casei de Economii și Consemnațiuni (CEC) și au depus bani pentru achiziționarea de autoturisme Dacia – a declarat presei președintele Comisiei de Buget-Finanțe din Senat, Varujan Vosganian. De asemenea, el a subliniat că acest lucru va fi posibil numai în cazul în care activitatea Fondului Proprietatea va decurge în condiții bune. Persoanele care au depus bani pentru a cumpăra un autoturism Dacia înainte de 1 ianuarie 1990 au cerut să fie despăgubiți cu 20% din suma obținută din privatizarea CEC. Conform datelor Asociației Păgubiților de Autoturisme din România (APAR), sînt 29.000 de persoane care au depus întreaga sumă de 70.000 de lei, cît costa la vremea respectivă o mașină Dacia și de 8.000 care au depus doar avansul. Astfel, statul trebuie să le înapoieze acestora între 86 de milioane și 220 de milioane de lei vechi, în funcție de sumă și de perioada în care aceasta a fost depusă. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.