Persoanele aflate luni seara, în jurul orei 19.00, în zona Liceului Sportiv din centrul Bacăului au asistat la un incident mai puțin obișnuit, care a necesitat în cele din urmă intervenția Poliției și a Ambulanței. „Treceam prin fața magazinului de cadouri, unde se adunaseră mai multe zeci de oameni. O femeie mi-a zis că s-a petrecut o crimă. Au venit imediat Salvarea și Poliția și au luat cu targa victima, care avea sînge pe față și nu se mișca”, a relatat Andrei M., prezent întîmplător la fața locului. în baza informațiilor furnizate de acesta, am contactat Serviciul de Ambulanță, pentru a afla exact ce se întîmplase.
„în jur de 18.40, am primit sesizări în acest sens la 112, atît noi, cît și cei de la Poliție. L-am găsit acolo pe Neculai N., de 45 de ani, aflat în stare de agitație, dar și de ebrietate. Din cît am aflat de la oameni, acesta lovise cu piciorul o vitrină, după care primise un pumn în figură de la un trecător. Cînd am ajuns noi, cel lovit, despre care am aflat că are probleme psihice, se afla întins pe asfalt, simulînd o comă. După ce l-am urcat în mașină, a deschis ochii și ni s-a plîns că a fost bătut de două curve. A devenit apoi tot mai violent în comportament, dar și în limbaj. Vorbea foarte urît, într-un amestec de română și italiană. Ca să-l putem duce la spital, am cerut și ajutorul unui polițist”, a povestit medicul Mirela Gălățeanu. „Omul a intrat în magazin și a refuzat să-l părăsească, deși i-am explicat că am închis. N-a ieșit decît scos într-un mod mai brutal de colega mea”, a declarat Elena D., vînzătoare în unitatea cu pricina. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.