Cap limpede

Distracții pe bandă… video

Mihai BUZNEA

Televiziunea nu e pur și simplu gazetărie. Pentru a ajunge cu evenimentul la stadiul de comunicare – cea care face, într-un final -, legătura dintre reporter și receptorul de eveniment, trebuie să fii mai întîi și într-o succesiune prestabilită, textier, scenarist, regizor, crainic și operator, ilustrator muzical și documentarist. Una fără cealaltă nu se poate. Iar comentariul își are canoanele lui, construcția diferă totalmente față de știrea scrisă, gradualizarea fiind esențială pentru impactul pe care vrem să-l producem asupra telespectatorului. O filmare bună salvează o relatare simplă, inconsistentă, dar și un text elaborat poate salva imaginile neconvingătoare.
Toate acestea mi le spune Ilie Mircescu – reporterul cu aproape patruzeci de ani de televiziune și redactor-șef al redacției Corespondenți din TVR. E cu cîțiva ani mai în vîrstă decît mine, un as în meserie. Teleormănean de pe lîngă Siliștea-Gumeștii lui Marin Preda și un împătimit al plaiurilor și istoriei Țării de Sus a Moldovei. âmi îndeasă între mîini un dicționar tehnic cu termeni explicativi din audio-vizual și mă somează să-i memorez, cu amenințarea că mă testează nu mai tîrziu decît a doua zi. Pînă atunci, pornim spre parcul Herăstrău, din apropiere, purtînd sub braț videocamera de serviciu și bombardat de explicații care pentru mine sună ca o limbă nordică; adică, nu înțeleg mai nimic: zoom, cadru, clar, transfocare, racursi, plan plonjat, filmare în macro, stand by, burtieră, stend-up. âmi pune creierul pe moațe, gîndesc; oare de cîte ori vrea să mi-l încrețească?! în parc filmez o temă la alegere, poate scoatem ceva. Primele minute se vor dovedi a fi un adevărat dezastru. După ce derulează și vizionează imaginile, șeful rîde sănătos și exclamă: am să scot și operator din dumneata!; ai făcut greșelile clasice ale oricărui începător, așa că… promiți o strălucită carieră de cameraman. Apoi face interpretarea critică a filmărilor. Reiau la braț instrumentul de tortură ce nu mi se mai pare atît de enigmatic și amenințător și compun, mental, cel dintîi scenariu de reportaj informativ: tăcerea statuilor în peisajul hibernal al parcului bucureștean. Sînt acolo marii noștri scriitori, dar și nume ilustre ale literaturii universale. Reîntorși la studio, scriu comentariul, mă „lipesc” de un editor video moldovean cu ajutorul căruia pun vocea și „colorez” reportajul. După ce-l vizionează, Ilie Mircescu se uită cursiv la mine și-mi zice: chiar vrei să te cred că ai filmat în premieră?!… Ridic din umeri și zîmbesc misterios: creadă ce-o vrea!
Trecusem proba, dar consacrarea era încă departe. Constat că vocea nu-mi sună cum ar trebui, banda magnetică o modifică și o redă în alte tonuri decît cele pe care mi le aud. Apelez la un actor pentru lecții de dicție și exerciții de dozare și control al respirației și ritmului de imprimare. Gesticulații în fața oglinzii și cărămizi stivuite pe abdomen pentru întărirea mușchilor. Repar cîte ceva și capăt tot mai multă încredere. Descopăr, treptat, frumusețea televiziunii. E uimitoare! E fascinantă! Alături de conștientizarea faptului că prin reportajul tău intri, simultan, în casele a milioane de telespectatori români, cărora le arăți și le spui ceva. Constat că am de partea mea și șansa, extraordinară prin gradul ridicat de interes al celui dintîi subiect difuzat: intenția unui mare consorțiu chinez de a investi la Bacău în modernizarea aeroportului și construirea unui mare complex comercial cu vreo 3.000 de locuri de muncă. Materialul intră pe post de trei ori – la jurnalele de la orele 20.00 și 23.00, dar și a doua zi, la orele 14.00! Ai dat lovitura – îmi spune cameramanul Dorin Dodiță, rar se întîmplă așa ceva!…
Apoi încep drumurile, în program non-stop, de zi și de noapte, de luni dimineață și pînă duminică seara. E iarnă grea, bogată în zăpadă, cu șosele troienite, ambuteiaje, mașini și oameni blocați în trafic și alte soiuri de plăceri de acest gen. Las’ că vine primăvara și-o să avem parte de alte distracții: inundații, viituri, alunecări de terenuri și de case… mă încurajează partenerul. între astfel de evenimente ne dezintoxicăm cu cîte-un moment de respiro cultural-artistic sau sportiv care ne mai resuscitează optimismul. Una peste alta – nu-i rău. Există suficiente compensații profesionale care ne fac să vedem doar partea frumoasă a lucrurilor. Atracția microfonului e cu mult mai mare decît mi-aș fi putut-o închipui, iar universul imaginii e cu adevărat mirific. Cu aceste plăceri de partea ta, celelalte ingrediente – dificultățile -, chiar că nu mai contează!… cu aproape patruzeci de ani de televiziune și redactor-șef al red

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!