Haos în transportul public la Ștefan cel Mare

Administrator

Locuitorii din Ștefan cel Mare au rămas de două săptămîni fără mijloacele de transport în comun.Transportul sătenilor din comună, la Onești, a fost adjudecat prin licitație electronică, realizată la București, de către trei firme. în comună sînt trei trasee: Onești-Rădeana-Gutinaș, traseu de microbuze, Onești-Bogdna și Onești-Viișoara, trasee de autobuze. „La sfîrșitul lunii mai a avut loc licitația. Primele două tasee au fost cîștigate de o firmă din Tîrgoviște, iar al treilea de o firmă din București. Cu acesta din urmă avem mari probleme și oamenii din comună sînt foarte nemulțumiți. înainte transportul era efectuat de firme din județul nostru și nu am avut probleme”, ne-a declarat Ion Vlăsie, primarul din Ștefan cel Mare. De două săptămîni societatea din Tîrgoviște nu mai efectuează nici un fel de cursă între satul Viișoara și Onești. Peste 100 de oameni, mai ales elevi și salariați au trebuit să meargă pînă în alte sate pe jos, să ia alte autobuze și să ajungă la școală și la serviciu. „După ce au cîștigat traseul au mers trei zile, trespectîndu-și programul. Apoi, au renunțat cu totul la traseu și nu au mai băgat nici un autobuz. L-am contactat pe reprezentantul firmei bucureștene în Bacău și acesta ne-a spus că nu mai are autobuze, deoarece s-au stricat, mai ales că drumurile în zonă sînt proaste. Ne-au spus că vor relua transportul cum își vor repara autobuzele”, a mai spus primarul Vlăsie. Pentru că nu și-au respectat contractul abia primit, primarul a trimis adrese la Autoritatea Rutieră Română, atat la București cît și la Bacău și la Prefectură, dar nu a rezolvat nimic. Inspectorii de la ARR Bacău au venit la fața locului și au aplicat firmei o amendă de zece milioane de lei vechi, pentru că nu respectă orarul de transport. Au plecat, dar cursele nu s-au reluat. „De la București mi-au spus că pentru ridicarea licenței trebuie să îi amendeze de vreo zece ori. Cei de la ARR bucurești mi-au promis că vor rezolva ei problema”, a precizat Ion Vlăsie. în privința firmei din Tîrgoviște, primarul nu are ce să îi reproșeze. Oamenii sînt însă nemulțumiți că autobuzul îi lasă în autogara din Onești și că nu poate opri în stațiile din oraș, din cauza unei hotărîri a aleșilor locali oneșteni. Ei sînt nevoiți să schimbe autobuzul și să cheltuiască alți bani pe bilete. (Claudiu TĂNĂSESCU, Ion MORARU)r locali oneșteni. Ei sînt nevoiți să schimbe autobuzul și să cheltuiască a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.