Recurs la istorie

Administrator

Politici agresive, expansioniste

Evenimentele petrecute în lunile martie-iulie 1848 în Principatele Dunărene au provocat neliniște, îngrijorare și pregătiri militare în cadrul imperiilor cotropitoare vecine, care de multă vreme erau pregătite să pună stăpînire pe întreg teritoriul cuvenit de drept și de fapt poporului român ca o moștenire strămoșească.
Cele mai interesate în cotropirea și stăpînirea pămîntului și a poporului român erau Rusia și Austria, iar Imperiul Otoman se străduia să mai păstreze ceea ce mai putuse salva din vechiul pămînt al românilor: jumătate din Moldova, Dobrogea, Țara Românească și Oltenia. Restul vetrei strămoșești cuprinsă între Panonia – pînă la Dunăre, Banatul, Crișana, Maramureșul, Transilvania și Bucovina (fosta Moldovă nordică) fuseseră cotropite de agresorii Habsburgi, iar Basarabia se află de puțină vreme (1812) sub stăpînirea imperiului țarist.
Cea mai cumplită agresiune au suportat românii din partea „revoluționarilor maghiari”, care s-au străduit să pună stăpînire pe tot spațiul românesc. La 19 iulie 1848 țarismul și-a exprimat punctul de vedere printr-o scrisoare adresată sultanului otomanilor. Noi am cercetat documentul respectiv, în traducerea franceză, la Arhivele Statului Napoli, fondul Ministerul de Externe al regatului napolitan.
în această scrisoare a fost apreciat faptul că „situația Principatelor Dunării, într-o perioadă turbulentă, amenința de mai multe luni liniștea” imperiului, fapt „ce nu putea permite împăratului să stea cu ochii închiși o perioadă mai îndelungată de timp”. A fost exprimată convingerea că la Poartă erau cunoscute evenimentele petrecute în „Valahia”, care au dus la abdicare „gospodarului”, instalarea unui guvern provizoriu, principiile proclamate de către această nouă autoritate improvizată printr-o insurecție, care amenință suveranitatea otomană și se opune fățiș protectoratului rusesc. Planul revoluționarilor prevedea alipirea Moldovei la Valahia. în acest scop au fost trimiși aici mai mulți „emisari valahi și străini, care s-au răspândit pe tot teritoriul moldav”. Boierii moldoveni, refugiați în Bucovina, adună forțele necesare pentru a merge la Iași. Ei aveau numeroși colaboratori în Transilvania și în Basarabia. Se pregătea o acțiune revoluționară periculoasă, al cărei rezultat „trebuia să fie răsturnarea ordinei stabilite, unificarea celor două principate într-un singur stat, care să nu mai aibă nici o legătură cu Rusia și Poarta”. Acestea erau motivele îngrijorării conducerii imperiului cotropitor și jefuitor, anacronic și distrugător, dezorganizator și criminal. „în fața unor astfel de circumstanțe, mărturisește documentul, noi nu trebuie să ezităm să ne apărăm”. Poarta a fost chemată să participe la represalii. Rusia a considerat că „în virtutea tratatelor existente, dreptul de rezolvare a problemelor din Principatele Dunărene aparținea numai ei și Porții” și, în consecință, a solicitat intervenția militară a celor două imperii „care să acționeze împreună pentru restabilirea ordinii” hotărîte de ele pe calea armelor. Agresiunea a fost proclamată deschis. Țarismul a desconsiderat total existența poporului român și posibilitățile acestuia de organizare statală democratică, proprie, independentă, în conformitate cu drepturile ginților și interesele naționale. Pentru cabinetul de la Petersburg, Principatele erau doar provincii, părți integrante ale unui imperiu condus de sultanii otomani, tributare suzeranului medieval, guvernate vremelnic de niște prinți numiți de Poartă și aprobați de țarul Rusiei. Conform părerii exprimate în document, acestea n-ar fi avut o organizare politică proprie. Organizarea acestora ar fi fost datorată tratatelor încheiate între Rusia și Poartă, acorduri care nu aveau nimic comun cu principiile pe baza cărora era așezat dreptul public și cel privat în statele europene.
Este limpede că autocrația rusă se autoconsidera îndreptățită să intervină și să dispună după cum îi dicta interesele în conducerea Moldovei și a Țării Românești. Faptul că „românii au încălcat dreptul de protecție al Rusiei prin acțiunea unei minorități tulburente, n-au mai fost respectate datoriile față de Poartă”, aceștia au făcut apel la ajutorul altor state europene bazîndu-se „pe o nepermisă suveranitate a poporului, revoluționarii cereau pe baze istorice, care n-au existat niciodată, constituirea unui regat daco-român independent, care să cuprindă: Bucovina, Transilvania, Basarabia, invocând dreptul unei pretinse naționalități, a cărei origine se pierde în noaptea timpurilor”. Este limpede negarea trecutului românilor.
Diplomația țarului a avut grijă să atragă atenția politicienilor de la Poartă ca evenimentele pregătite să se desfășoare pe pămînt românesc. Dacă se vor desfășura cu succes, acestea aveau să influențeze populațiile sud-dunărene aflate sub crunta stăpînire otomană. în curînd, Poarta avea să se confrunte cu revoluții similare în Bulgaria și Rumelia, unde populația va solicita independență și libertate, dar și drept de organizare statală. Țarismul și diplomația sa, inspirate de neadevăr, asigurarea triumfului planurilor cotropitoare elaborate în timpul conducerii imperiului de către Petru cel Mare, Ecaterina a II-a, Alexandru I, în conformitate cu care au dus o politică agresivă, expansionistă, față de popoarele vecine cărora le-au acaparat integral și parțial teritoriul național, au jefuit populațiile respective, au distrus bunurile materiale create de acestea, au transportat valorile materiale și culturale aflate pe teritoriile respective în cele ale Rusiei. Poporul român a fost victima agresiunilor rusești (…). Românii au suportat consecințele războaielor Rusiei din 1711 și pînă în contemporaneitate. Ocupațiile militare rusești, distrugerile cauzate economiei, depopularea țării, jafurile, bolile și <> impuse, crimele, au fost factorii – deloc neglijabili, care au cauzat întîrzierea dezvoltării economice, sociale, culturale, politice, administrative a Principatelor și a României contemporane. „Revoluția din decembrie 1989 și consecințele ei este o altă rezultantă a agresiunii Rusiei contemporane”. (prof. dr. Dumitru ZAHARIA)ă fie răsturnarea ordinei stabilite, unificarea celor două principate într-un singur stat, care să nu ma

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.